Doina Levintza a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor
- Măd ălina Piloff
- 26 ianuarie 2012, 18:41
Doinei Levintza i-a fost acordat acest titlu pentru activitatea ei în creaţie de-a lungul carierei. Creatoarea de modă a primit onoarea chiar de la Ambasadorul Franţei în România, Henri Paul.
"Pentru mine a fost un eveniment important şi o onoare ca excelenţa sa Ambasadorul Franţei in Romania, domnul Henri Paul şi Frederic Mitterrand, Ministrul Culturii din Franţa mi-au acordat Ordinul Cavalerului Artelor şi Literelor, fiind ca o recunoaştere a întregii mele activităţi de creaţie", a spus Doina Levintza. Creatoare de modă are la activ zeci de colecţii prezentate atât în România, cât şi peste hotare, în ţări ca Monaco, Franţa, Statele Unite. În 1997 Levintza a fost primul designer din estul Europei care şi-a prezentat colecţiile la Săptămâna Modei de la New York. "Arta pentru mine este raţiunea de a fi, este încântarea sufletului meu pe care vreau să o dăruiesc şi celorlalţi. Iubesc ceea ce fac, iubesc frumosul şi oamenii în special. Indiferent că lucrez în teatru, televiziune, film sau modă doresc ca lumea să fie fericită şi mulţumită de ceea ce fac", a adaugat creatoare de moda. Doina Levintza îşi leagă debutul de TVR, pentru care a creat costume şi decoruri, emisiunile lui Alexandru Bocăneţ rămânând un reper pentru originalitatea lor vestimentară. Ea a declarat ulterior că moda a început să o pasioneze deoarece găsea legături în această meserie cu ceea ce făcuse în televiziune.