Doi militanţi ai Hamas au fost ucişi într-un raid aerian israelian
- Adam Popescu
- 15 mai 2008, 07:00
Doi activişti ai Hamas au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi ieri seară într-un raid aerian israelian la est de oraşul Gaza, informează AFP, preluând surse medicale palestiniene.
Potrivit serviciilor de militare israeliene, atacul a avut loc la câteva ore după tirul unei rachete din Fâşia Gaza, controlată de Hamas, contra unui complex comercial din Ashkelon, în sudul Israelului, care a făcut 14 răniţi. Frontul popular de eliberare a Palestinei (FPLP) şi Comitetele de rezistenţă populară (CRP) au revendicat în comunicate acest atac, salutat de aripa militară a Hamas.
Primul ministru israelian Ehud Olmert a calificat, într-un discurs rostit, ieri seară, la Ierusalim în faţa preşedintelui american George W. Bush, atacul de la Ashkelon drept "absolut intolerabil şi inacceptabil. Guvernul Israelului este hotărât să stopeze atentatele şi noi vom lua toate măsurile necesare pentru ca ele să înceteze", a spus el.