Candidaturile pentru Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi au adus două surprize: fostul primar al Iaşiului, Constantin Simirad (PSD), care şi-a depus candidatura pentru şefia CJ, iar actualul preşedinte al CJ, Lucian Flaişer, a trecut de la PSD la PDL şi nu s-a mai înscris în lupta electorală.
În total, pentru această funcţie s-au înscris la Biroul Electoral Judeţean 16 persoane.
Alţi doi candidaţi cu şanse de câştig sunt senatorul Dan Cârlan, preşedintele PDL Iaşi, fost membru PNL, şi deputatul PNL Traian Dobre. Daniel Mătăsaru, un tânar de 30 de ani, repezintă Partidul Conservator. Simirad revine
Fostul ambasador al României în Cuba, Constantin Simirad, a hotărât să se arunce în lupta pentru şefia Consiliului Judeţean Iaşi, din partea PSD. Simirad s-a lăudat singur, a spus că poate fi un bun administrator al judeţului graţie experienţei pe care a acumulat- o în diplomaţie, dar şi ca primar. Ieşenii l-au simpatizat în perioada cât a fost edil al oraşului, deşi nu a fost scutit de acuzaţii de corupţie - ba că a dat un apartament în Iaşi unui director de bancă, ba că ar fi dat terenuri prietenilor săi, ba că a alocat bani din bugetul primăriei pentru obiective care nu s-au mai realizat. A fost în centrul unui scandal şi atunci când, în octombrie 2006, a venit în ţară cu un automobil cumpărat din Germania pentru care a refuzat să plătească taxele vamale.
Spre deosebire de „dinozaurii“ Dobre şi Simirad, trecuţi prin politică ani de-a rândul, Daniel Mătăsaru (PC) este o figură tânără şi acesta este atuul pe care mizează, spunând despre contracandidaţii săi că sunt „oameni hârşiţi prin politică, dar aflaţi la vârsta la care nepoţii îi trag de păr“. Preşedintele PDL, partener cu primarul PSD
Senatorul Dan Cârlan a fost implicat în mai multe scandaluri locale, în care l-a avut ca partener preferat pe primarul social-democrat Gheorghe Nichita. Ca senator, Cârlan a avut o activitate intensă, fiind autorul a 33 de propuneri legislative.
Liberalii ieşeni îşi pun mari speranţe în candidatura lui Traian Dobre.
Traian Dobre a fost implicat în mai multe scandaluri imobiliare şi suspectat de corupţie în urma faptului că nu şi-a completat cinstit declaraţia de avere: a omis să menţioneze o firmă (SC Rou Mol Gaz SA) în care deţine cel mai mare procent de acţiuni.
Dobre caută să-şi atragă voturi multe şi din mediul rural, promiţând ţăranilor ieşeni că se va ocupa să le creeze „un minim standard de viaţă ca la oraş“. Activitatea lui Traian Dobre în Camera Deputaţilor s-a concretizat, printre altele, în 25 de propuneri legislative, dintre care doar trei au fost respinse. CONSTANTIN SIMIRAD
Vârsta: 67 de ani Familie: căsătorit, doi copii Profesie şi studii: profesor de matematică; Facultatea de Matematică, Universitatea „Al.I. Cuza“, Iaşi, doctor în matematică Apartenenţă politică: PAC, CDR, Partidul Moldovenilor, PSD Avere: necunoscută Puncte tari: este cunoscut ieşenilor de când a fost primar al urbei; fost ambasador al României în Cuba Puncte slabe: pe perioada mandatului de primar a fost implicat în scandaluri de corupţie, fiind acuzat că a alocat bani din bugetul primăriei pentru obiective care nu s-au mai realizat TRAIAN DOBRE
Vârsta: 61 de ani
Familie: căsătorit, doi copii
Profesie şi studii: economist, doctor în management Apartenenţă politică: PSD, PNL (din 2005) Avere: cinci terenuri, trei locuinţe; asociat sau administrator în şapte firme Puncte tari: a iniţiat o caravană medicală care, de patru ani, traversează judeţul şi oferă consultaţii gratuite Puncte slabe: a fost acuzat de afaceri dubioase cu terenuri; fiul său, Cristian, a fost acuzat de viol şi că ar fi bătut o ziaristă din Iaşi, un om de afaceri şi un patron din Bulgaria
Citiţi şi: Ieşenii vor cultură, iar candidaţii - infrastructură