Doi ani de restricții rutiere pe șoseaua București-Giurgiu

Doi ani de restricții rutiere pe șoseaua București-Giurgiu

Autoritățile din județul Ilfov au demarat ample lucrări de modernizare pe DN5 București-Giurgiu. Poliția Română anunță că, din acest motiv, timp de aproape doi ani vor fi restricții rutiere de la ieșirea din București până la limita cu județul Giurgiu.

Lucrările de modernizare includ refacerea suprafeţei carosabile şi amenajarea unor intersecţii cu sens giratoriu, între kilometrii 7+573 metri şi 19+220 metri.  În acest timp, pe unele porţiuni, traficul rutier se va desfăşura restricţionat, pe o bandă, cu ajutorul semafoarelor sau al piloţilor de dirijare. Tot în judeţul Ilfov, pe DN1A Bucureşti – Ploieşti, la kilometrul 18+230 metri, în zona Buftea, se execută lucrări la o trecere la nivel cu calea ferată. Circulaţia dinspre Bucureşti către Ploieşti este deviată pe strada Fulger din oraşul Buftea.

Ne puteți urmări și pe Google News