Vă răspunde: Alexis-Virgil Cochino, medic rezident pediatrie, Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu", Bucureşti.
Florian Marin, Bucureşti: Am o fetiţă de 3 ani şi 9 luni. De un an şi jumătate (de la înţărcare) nu mai vrea să doarmă după-amiaza. Nu cred că a dormit în această ultimă perioadă mai mult de zece ori. Nu reuşim să o convingem să se culce. Toţi ceilalţi copii de vârsta ei dorm după-amiază. Ce ar fi mai bine să facem? Nu trebuie să o obligaţi sau să o pedepsiţi dacă nu vrea să doarmă. Prima dată, asiguraţi-vă că toate condiţiile din casă sunt propice somnului. Fetiţa nu va putea dormi dacă ceilalţi de lângă ea au alte activităţi, pentru că face notă discordantă. Dacă, totuşi, fetiţa nu doarme, chiar dacă în casă e linişte, însă este binedispusă, liniştită şi se dezvoltă normal, nu trebuie să faceţi nimic. Nevoia de somn variază de la om la om. Unii copii dorm numai noaptea, alţii pot dormi şi în timpul după-amiezii.