DOCTOR EVZ: Guma de mestecat, pericol de gastrita

DOCTOR EVZ: Guma de mestecat, pericol de gastrita

Va raspunde Doru Cristian Gavrila, medic internist la Policlinica Nr. 2 din Braila.

Amalia, 32 ani: Obisnuiesc sa mestec guma aproape tot timpul, dar observ ca de la o vreme ma doare stomacul si cred ca este din aceasta cauza. Ce parere aveti? Sa renunt la guma? „In medicina, tratamentele cele mai eficiente se adreseaza cauzei. Cand o suferinta (nu spunem inca boala) este provocata de o cauza identificata de medic sau pacient (tutun, alcool, substanta toxica, alimente), incercam sa o eliminam. Mestecatul gumei antreneaza secretii digestive incepand de la cavitatea bucala (banuiesc ca ati observat cresterea secretiei salivare) pana la nivelul stomacului (creste secretia de acid clorhidric si contractiile musculare ale stomacului).

Acestea pot fi resimtite ca un disconfort, arsura, ghem in capul pieptului, mai ales daca se mesteca guma in absenta respectarii regimului meselor, putand duce in timp la instalarea gastritei sau ulcerului. Va recomand sa faceti si o testare pentru helicobacter pylori care poate sa dea simptome asemanatoare. Consumul excesiv de guma poate provoca si crampe abdominale si chiar cresterea numarului de scaune din cauza continului de xilitol.”

Ne puteți urmări și pe Google News