Dispută politică pe ceasul lui Dăncilă

Dispută politică pe ceasul lui Dăncilă

Deputatul liberal Florin Roman o acuză pe Viorica Dăncilă că nu și-a trecut în declarația de avere un ceas de lux în valoare de 83.678 lei.

Potrivit deputatului, candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale s-a afișat, la conferința de presă de după primul tur de scrutin, cu un ceas Cartier Ballon Bleu, placat cu aur de 18 Karate.

„Deși pozează într-un candidat «sărac și cinstit» ca ideologul PSD, Ion Iliescu, doamna Dăncila nu pierde nici un prilej pentru a-și afișa opulența. În afara broșelor care au făcut deliciul presei, al cerceilor cu diamante, extrem de scumpi pentru un român care trăiește din munca cinstită, doamna Dăncilă nu s-a sfiit să-și etaleze ceasul de lux, placat în aur. Îi reamintesc doamnei Dăncilă că falsul în declarații este o infracțiune prevăzută de Codul Penal“, se arată într-un comunicat de presă emis de Florin Roman.

Deputatul liberal a arătat că ceasul de aur al Vioricăi Dăncilă echivalează cu 119 pensii minim garantate pe care le primesc mulți dintre cei cărora li se adresează candidatul PSD cerându-le votul.