Grupul Disney doreşte să se extindă în Europa prin lansarea mai multor posturi de televiziune, printre care şi canale gratuite.
"Vedem un potenţial foarte mare de dezvoltare în Europa", a declarat John Hardie, directorul Disney pentru piaţa europeană, pentru ziarul financiar Handelsblatt, citat de Antena 3.
Oficialul Disney spune că se doreşte dezvoltarea audienţei brandului şi că ţinta pentru următorii cinci ani este ca posturile Disney să poată fi vizionate în 100 de milioane de gospodării. Grupul are deja o staţie de transmisie în Spania, care a funcţionat la început pe sistemul pay-per-view şi care ar putea servi ca model pentru alte ţări.
Posturile tv Disney oferă programe dedicate copiilor şi se bazează mai degrabă pe vânzările produselor asociate brandului, precum cd-uri, dvd-uri şi jucării, decât pe reclame.
(16:45)