Directorii APIA „țin cu dinții” de scaune

Directorii APIA „țin cu dinții” de scaune

CU AJUTORUL JUSTIȚIEI. La sucursalele Agenției de Plăți pentru Intervenții în Agricultură (APIA) din țară sunt 19 directori demiși care și-au reluat posturile cu ajutorul instanțelor judecătorești, a declarat ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, citat de Mediafax.

„Sunt 19 cazuri în care instanţa nu a ţinut cont de decizia noastră de eliberare din funcţii a directorilor de la APIA, astfel încât aceştia vor rămâne pe posturi pentru încă o perioadă, adică până când se va găsi o altă soluţie de eliberare a lor din funcţii”, a spus ministrul.

Potrivit șefului Agriculturii, aceştia vor fi din nou demişi pentru că, „oricum, nu şi-au îndeplinit atribuţiile şi tocmai din această cauză au fost înlăturaţi”. „Am vrut să-i sperii şi am reuşit, pentru că oamenii s-au pus pe treabă”, a afirmat Sârbu, făcând referire la angajații din APIA care ar fi lenevit pe banii statului.

Ne puteți urmări și pe Google News