Cum și-a dezvoltat într-un an Dinu Patriciu rețeaua de magazine de cartier mic.ro

Cum și-a dezvoltat într-un an Dinu Patriciu rețeaua de magazine de cartier mic.ro

Compania mic.ro, controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu, a ajuns în prezent la circa 461 de magazine, dintre care 29 băcănii imobile, și are în plan noi lansări.

Primele 10 magazine au fost deschise în aprilie 2010. "Am continuat cu inaugurarea mic.ro mobile în octombrie, iar în noiembrie am deschis primul magazin din afara Bucureştiului, în Ploieşti", a declarat, într-un comunicat, Dan Ionescu, CEO Mercadia Group, compania care administrează reţeaua de magazine de cartier.

Potrivit acestuia, compania are peste 120.000 de clienţi zilnic.

Expansiunea a vizat până acum oraşele mari, precum: Braşov, Constanţa, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi împrejurimile acestora. Astfel, mic.ro deţine în prezent băcănii în 35 de localităţi.

Pentru anul 2011, compania are în plan deschiderea de băcănii în alte 23 de oraşe, atât cu populaţie de peste 150.000 locuitori - Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Timişoara -, cât şi cu o populaţie de peste 80.000 locuitori - Satu Mare, Buzău, Focşani, Piatra Neamt, Suceava, Botoşani, Drobeta Turnu Severin, Târgovişte, Târgu Jiu, Tulcea, Reşiţa, Bistriţa. Pentru a-și atrage clienți, compania a adoptat ca strategie inclusiv vânzarea pe datorie.  

Ne puteți urmări și pe Google News