Fostul selecţioner crede că Federaţia Română de Fotbal trebuia să pună la cale un program de pregătire mai serios înainte de Euro 2008.
Tot mai mulţi specialişti din fotbalul nostru critică decizia lui Victor Piţurcă de a renunţa la Florin Bratu înaintea turneului final al Campionatului European. După Viorel Moldovan, şi Cornel Dinu crede că atacantul dinamovist nu trebuia să lipsească din delegaţia naţionalei.
Cunoscut pentru stilul său direct şi tăios, „Procuroru’“ (care a antrenat naţionala în perioada ’92-’93) a analizat situaţia echipei noastre şi şansele pe care le avem în Grupa C a turneului final, unde întâlnim Franţa, Italia şi Olanda. EVZ: Cum vi se pare lotul cu care mergem la Euro? Cornel Dinu: Nu avem altul mai bun. Este un lot închegat, însă am unele rezerve pe care le ţin pentru mine. Avem atacanţii potriviţi pentru a pune probleme apărărilor adverse? Cu excepţia meciului amical contra Rusiei, noi am jucat mai mult pe contraatac. La fel vom face şi la Euro. Rămâne de văzut. A fost o greşeală lăsarea acasă a lui Florin Bratu? Bratu era util în orice sistem de joc pe care l-ar fi gândit Piţurcă. Fundaşii francezi, italieni şi olandezi sunt destul de lenţi, iar Marius Niculae şi nici chiar Daniel Niculae nu au viteza de reacţie a lui Bratu. Ce alt punct slab mai vedeţi la naţionala noastră? Aveam nevoie de cel puţin două jocuri amicale tari înainte de Euro. Aşa cum are Franţa, care joacă trei partide amicale. „A fost mai greu acum 38 de ani“
E mai dificilă grupa de la Euro 2008 decât cea de la Campionatul Mondial din Mexic 1970, la care aţi jucat şi dumneavoastră? Cu siguranţă nu! Acum fotbalul înseamnă mai mult reclamă şi tradiţie, decât forţă de joc. Eraţi speriaţi înainte de meciurile cu Anglia şi Brazilia, acum 38 de ani? Nu. Şi nici jucătorii de azi ai echipei naţionale nu cred că se tem de adversari. Nu prea e loc de teamă la acest nivel. Aţi jucat şi pentru bani la Guadalajara? E mult spus că am jucat pentru bani. Jucam pe 100 de dolari la victorie. Din cei 100 de dolari pe care i-am luat la succesul cu Cehoslovacia mi-am cumpărat o brăţară de aur de 18 carate. Credeţi că tricolorii de azi mai au o cât de mică motivaţie financiară? Nu pot să vorbesc de motivaţia financiară din capul unor oameni care înţeleg ceva numai dacă vorbesc ei. Veţi merge să vedeţi meciurile României la acest turneu final? Nu, pentru că mie îmi place mai mult să stau aici, să mă uit la televizor şi să comentez din studioul televiziunii naţionale, aşa cum am făcut în ultimii ani. GUADALAJARA Driblingul lui Dumitrache în „Groapa cu lei“
La Campionatul Mondial din 1970, în Mexic, România s-a aflat în grupă cu Anglia (campioana en-titre), Brazilia (echipa care a câştigat turneul mexican) şi Cehoslovacia (vicecampioană mondială în 1962). Tricolorii au înregistrat atunci o victorie (2-1 cu Cehoslovacia) şi două înfrângeri la limită (0-1 cu Anglia şi 2-3 cu Brazilia lui Pele). Cornel Dinu a povestit în cartea sa, „Zâmbind din iarbă“, momentele de dinaintea confruntărilor din „Groapa cu lei“. „Păi cum să ne luptăm cu ei, dacă noi când eram mici aveam doar marmeladă, iar ei lapte proaspăt de dimineaţă şi steak tot timpul după aceea?“, a exclamat Dinu înainte de meciul cu Anglia. De la acel turneu final, memorabil a rămas „dansul“ lui Florea Dumitrache printre mai mulţi fundaşi englezi, fază reluată obsesiv de postul de televiziune mexican. Procurorul încheie paragraful despre experienţa din Mexic ’70 cu o exclamaţie nostalgic-amară: „În ce hal de prost concepută este viaţa!“.