"Roş-albii" au făcut 0-0 aseară, cu NEC Nijmegen, şi au ratat penibil calificarea în grupele Cupei UEFA.
Dinamo a vrut multe, dar n-a putut nimic aseară, în manşa a doua a turului I din Cupa UEFA. A fost un 0-0 clasic în Ştefan cel Mare, cu anonimii de la NEC Nijmegen, într-un meci despre care se va spune că „se putea juca toată noaptea şi tot nu se marca“.
Când fotbalul nu contează deloc
De la Dinamo, au trecut pe lângă gol Julio Cesar, Andrei Cristea, Adrian Criste. Finalul a fost tenebros, cu o echipă Dinamo fără limpezime. Lucian Goian, omul care le-a „mâncat“ dinamoviştilor două campionate, a înfulecat aseară, pe nerăsuflate, şi o calificare în grupele Cupei UEFA, ratând absolut incredibil în ultimele secunde de prelungiri. A fost un meci care i-a lăsat pe dinamovişti fără glas, iar pe Mircea Rednic - cu aceeaşi durere de măsea.
Numai cinci minute trecuseră de la startul meciului când suporterii dinamoviş ti (o ceată de dezbrăcaţi, la propriu) s-au năpustit înspre sectorul rezervat olandezilor, la peluza dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare. Olandezii au fost provocaţi de un banner pe care ironicii suporteri dinamovişti l-au plasat strategic înspre ei: „Boys or girls today?“ (n.r. - Azi sunteţi fete sau băieţi?), cu aluzie la atitudinea de acceptare a minorităţilor sexuale care domneşte în Olanda.
Practic, începutul meciului nu a contat pentru niciuna dintre galerii, dinamoviştii şi olandezii privindu-se unii pe alţii, ca la război. Jandarmii au intervenit prompt şi s-au plasat în număr mare pe scările dintre cele două tabere. Agitaţia a mai continuat cinci minute în acel sector, până când cei aproximativ 300 de olandezi au fost înconjuraţi pe toate părţile de forţe de ordine, iar dinamoviştii au fost împinşi către tribuna I. La pauză, grupuri răzleţe de dinamovişti au mai încercat să-i fenteze pe jandarmi şi să captureze un banner al inamicilor, însă au fost puşi repede pe fugă. Clubul Dinamo a fost amendat săptămâna trecută cu suma de 20.000 de franci elveţieni pentru incidentele provocate se suporterii „roş-albi“, la meciul de la Nijmegen.
Imediat după fluierul final, acţionarii dinamovişti, teribil de supăraţi, l-au băgat în şedinţă pe antrenorul Rednic.
"Dacă Goian înscria în ultimul minut, sigur ne calificam. Mi-e ciudă că am pierdut locul în grupele Cupei UEFA. Meritam să ne calificăm. Soarta dublei cu olandezii s-a decis în tur.", Mircea Rednic, antrenor la Dinamo
CUPA UEFA
DINAMO - NEC NIJMEGEN . . . . .0-0
Dinamo: Lobonţ 6 - Blay 5 (78, Torje), Tamaş 6 (67, L. Goian 6), Julio Cesar 6, Pulhac 6 - Boştină 5, Ropotan 5, Dănciulescu 7, Ad. Cristea 5 - Fl. Bratu 7, A. Cristea 5 (54, N. Mitea 5). Antrenor: Mircea Rednic
NEC: Babos 6 - Fernandez 5, Wisgerhof 5 (66, Pothuizen 6), Zomer 6, El Akchaoui 5 - Radomski 6 - Sibum 6, Davids 5, Tshibamba 6 (63, Schone 6) - Ntibazonkiza 5, Van Beukering 6 (68, Kivuvu 6). Antrenor: Mario Been
Stadion: „Dinamo“; Spectatori: 12.000; Arbitri: S. Johannesson 5 - E. Bergsten 6, J. Flink 6 (toţi din Suedia);
În tur: 0-1
Rapid a fost eliminată, iar Peseiro - înlocuit
Unirea, prea mică pentru un Hamburger atât de mare