Dis-de dimineață, la depunerea de coroane de la „Cartoful tras în țeapă”, adică monumentul Revoluției, fuseseră prezenți și Gelu Voican-Voiculescu și Cazimir Ionescu dar la „Ziua porților deschise” n-au mai rămas, ca să nu și-o ia pe coajă cum și-a furat-o Gelu Voican sâmbătă, la Universitate.

În schimb au fost acolo revoluționari adevărați cum ar fi: Romulus Cristea, George Baraș, George Bălașa, Neagu Gheorghe, Neață Gheorghe, Mihai Antoci, Niki Dide și alții. În așteptarea deschiderii porților de fier își arătau unii altora poze de arhivă. George Baraș povestește cum, la 37 de ani, lucrător la o fabrică de pâine și biscuiți din Berceni, a venit singur să-l dea jos pe Ceaușescu. Zice că avea aranjat, pe 22 decembrie, un tur turistic la Bratislava și Praga, de ude urma să fugă în Austria, că avea un blat aranjat. Arată spre geamul din drapta intrării pe unde a intrat în clădire, unde a stat 11 zile șii-a cunoscut pe Petre Roman și Adrian Sârbu, nu și pe Iliescu.

Povești revoluționare

Pe un ecran mare este afișată ora. Se așteaptă ora 12.09, clipa exacta a momentului în care Ceaușescu a fugit de pe CC cu elicopterul, explică Romulus Cristea, pe atunci student la Politehnică, care precizează că el a intrat înauntru la 11.45. Generalul (r) Gelaledin Nezir îl instruiește pe un gornist când să sune goarna. Jurmnalistul Miahi antoci se bagă și el în vorbă își amintește cum a dărâmat el lozinca „Traiască PCR”, de pe acoperiș. Viorel Ringhinescu, care lucra la Cooperativa „Întreținerea”, și avea 33 de ani în ’89, zice că a fost ultimul sau penultimul care a intrat în fostul CC al PCR, că ușa s-a închis după el cu o rangă și că a stat în clădire până pe 26, când a venit acolo defunctul căitan Mihai Lupoi care a zis că-i împușcă dacă nu pleacă acasă. Se laudă că el a fondat Partidul Democrat al cărui prim președinte a fost și că a tras un singur glonț într-un carton care imita silueta unui om, pe acoperișul Palatului Regal.

Doru Mărieș huiduit copios de revoluționari

La ora 11.55 ministrul de Interne, Marcel Vela și revoluționarul fără patalama Doru Mărieș au ieșit la declarații. Ceilalți revoluționari se indignează și iese zarvă mare: „Ce caută ăsta aici, că n-a fost cu noi!?”,„Pleacă, bă, acasă, nu ți-e rușine? Uite că dă interviuri!”, „Da-ți impostorul jos. N-are nicio legătură cu nioi!” Cătălina Henț, una dintre puținele femei care au fost acum 30 de ani acolo, se indignează: „Băi, Dorule, de ce nu-i lași pe cei care au fost aici să vorbească și te bagi tu în seamă?!”.

E chiar bruscat. Scandalul se domolește în momentul în care fanfara, la indicația generalului Nezir, intonează imnul national. Ministrul Vela ține și el un scurt speech după care gornistul intonează „Stingerea” și se ține un minut de reculegere în memoria martirilor Revoluției.

Cabinetul 1, „Submarinul” și heliportul de pe CC

După care, la intrare, urmează o altă revoluție, o buluceală ca la balamuc. Gelu Nezir se amuză: „A fost ideea domnului ministru Vela. Să fie ca la Revoluție!”. Se vizitează, într-un haos total, Biroul Nr. 1, al lui nea Nicu, actualul loc de muncă al ministrului de Interne, balconul din care a dat ultima oară din mână Ceaușescu și unde se aude, la bășcălie: „Păstrați ordinea. Treceți la locurili voastre!”. Cabinetul 2 e închis cu cheia.

Beciul cu celulele Securității, poreclit „Submarinul” e realmente sinistru.

Iar în curtea interioară, cu zidurile pline de găuri de gloanțe de diverse caliber, sunt parcate o Dacie neagră  cu număr mic care era folosită de securiști o alta de miliție și Merțanul lui Ceaușescu fabricat în 1978.

Pe acoperiș, pe locul de unde a decolat cu elicopterul Ceaușescu, am fost, ieri, doar noi, reporterii Evenimentului zilei.