DIN NOU. Ex-generalul Stănculescu cere întreruperea executării pedepsei
- Violeta Fotache
- 9 noiembrie 2012, 14:51
Condamnat în dosarul revoluţiei din decembrie '89 de la Timişoara, Victor Atanasie Stănculescu(84 de ani) spune că suferă de 12 "patologii cronice" ce nu pot fi tratate în penitenciar
Cererea fostului general a fost luată vineri în discuţie de Judecătoria Buftea. Unul dintre avocaţii lui Stănculescu a afirmat că generalul "suferă de 12 patologii cronice", între care şi de o formă de leucemie, boli ce nu pot fi tratate, în opinia apărării, în reţeaua sanitară a sistemului penitenciar, informează mediafax.ro. La primul termen de judecată instanţa a admis cererea avocaţilor şi a dispus efectuarea unei expertize medico-legale prin care specialiştii INML să constate toată afecţiunile de care suferă generalul, precum şi dacă pot fi tratate în reţeaua sanitară a sistemului penitenciar. La termenul de astăzi, la dosar nu se afla expertiza medico-legală, astfel că instanţa a amânat procesul până la data de 7 decembrie. Reamintim că în data de 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, cei doi fiind şi degradaţi. Condamnaţii au fost încarceraţi în aceeaşi zi, la scurt timp foştii generali formulând cereri în instanţă de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale. Generalul Mihai Chiţac a murit, în 1 noiembrie 2010, în locuinţa sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice. Victor Atanasie Stănculescu are multiple cereri de întrerupere a pedepsei care i-au fost refuzate. El a cerut şi graţierea prezidenţială, dar avizul Ministerului Justiţiei, absolut necesar, a fost negativ.