Diana Șoșoacă, la un pas de ridicarea imunității în Parlamentul European după votul din Comisia JURI

Diana Șoșoacă, la un pas de ridicarea imunității în Parlamentul European după votul din Comisia JURIDiana Șoșoacă. Sursă foto: captură video

Comisia juridică a Parlamentului European (JURI) a votat joi, cu o majoritate covârșitoare, pentru ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă, într-un dosar penal deschis de procurorii din România. Votul a avut loc în comisie, iar decizia finală urmează să fie luată în plenul Parlamentului European, cel mai probabil săptămâna viitoare.

Diana Șoșoacă, la un pas de ridicarea imunității în Parlamentul European

Comisia juridică a Parlamentului European a decis joi să susțină ridicarea imunității Dianei Șoșoacă, într-o procedură declanșată la solicitarea autorităților judiciare din România. Potrivit datelor din comisie, decizia a fost adoptată cu 17 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” și o abținere. Rezultatul din Comisia JURI reprezintă o etapă intermediară, urmând ca plenul Parlamentului European să dea votul final asupra raportului.

Solicitarea de ridicare a imunității a fost transmisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încă din septembrie 2025, pentru a permite continuarea cercetărilor într-un dosar penal.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare a persoanei care face obiectul prezentei investigații penale”, se arată într-un comunicat al instituției.

Potrivit unor surse judiciare, persoana vizată de această solicitare este Diana Iovanovici Șoșoacă, membru al Parlamentului European.

Parlamentul European

Parlamentul European. Sursă foto: X.com

Urmărirea penală pentru Diana Șoșoacă

Procurorii PÎCCJ au dispus „efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană, membru al Parlamentului European”, aceasta fiind cercetată pentru mai multe infracțiuni.

Conform datelor din dosar, acuzațiile includ patru fapte de lipsire de libertate în mod ilegal. De asemenea, ancheta vizează promovarea în spațiul public a cultului unor persoane condamnate pentru genocid sau crime de război, precum și promovarea de idei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

11 infracțiuni investigate. Inculpare pentru șapte fapte

Datele din dosar arată că europarlamentara este cercetată pentru un total de 11 infracțiuni, printre care propagandă legionară, promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război și negarea Holocaustului. În același dosar, aceasta a fost inculpată pentru șapte infracțiuni, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

Raportul Comisiei JURI urmează să fie supus votului în plenul Parlamentului European, într-o sesiune plenară care ar putea avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare.

Votul din plen va decide dacă imunitatea parlamentară a Dianei Șoșoacă va fi ridicată, ceea ce ar permite continuarea procedurilor judiciare în România în acest caz.