Diana Dumitrescu, zece zile de vis in Maldive

Diana Dumitrescu, zece zile de vis in Maldive

Protagonista serialului "Razboiul sexelor" a ales sa-si petreaca vacanta in locuri exotice.

In concediu au insotit-o iubitul si cativa prieteni.

In vacanta am fost cu iubitul meu si cu niste prieteni. Destinatiile au fost unele exotice: Dubai si Maldive. Cu tot cu drum, am fost plecati aproape doua saptamani. Am plecat din Romania cu un zbor cu escala de cateva ore la Atena, spre Dubai. Aici am stat doua zile, dupa care am ajuns in Maldive, unde am petrecut zece zile de vis.

Dubai, „patria aurului”

La intoarcere, am mai stat inca o zi in Dubai. Aici, timpul petrecut fiind foarte scurt, am ales sa facem un tur al orasului cu un autobuz turistic si am vazut in acest fel partea veche, numita Bur Dubai. In partea noua a Dubaiului am fost intr-o cladire care se intinde pe cativa kilometri si in interiorul careia sunt doar magazine unde se vinde aur. Mallurile din Dubai sunt cu adevarat impresionante: intr-unul dintre ele exista chiar si partie de schi. Mi-a placut foarte mult si felul in care este iluminat celebrul Hotel Burj al-Arab.

Peisaj paradisiac in Maldive

Pe insula unde am stat in Maldive nu prea era nimic de vizitat, dar peisajul este exceptional. Ne-am petrecut timpul facand scuba diving si snorkeling.

M-a impresionat frumusetea locurilor. Este foarte diferit de ceea ce am vazut pana acum. Cel putin pe insula pe care am fost in Maldive, a fost un adevarat paradis.

Scufundari cu peripetii

In Maldive, am facut scuba diving si la acest sport trebuie sa te scufunzi cu un partener. In urma cursurilor efectuate, mi-am luat diplome care certifica faptul ca ma pot scufunda la doua adancimi diferite. Eu am facut pereche cu iubitul meu, iar la un moment dat am iesit dintr-o pestera si nu l-am mai vazut langa mine. Am intrat in panica, dar a aparut destul de repede si m-am calmat. Cu siguranta ma voi intoarce in acele locuri. In Maldive cel putin imi doresc sa merg din nou cat mai curand. Le recomand tuturor sa aleaga aceasta destinatie. Nu exista suficiente cuvinte sa descriu atmosfera de acolo. Arhipelagul Maldive cuprinde aproximativ 1.200 de insule si ocupa o suprafata de 90.000 de kilometri patrati in Oceanul Indian. Cea mai buna perioada pentru a va petrece concediul aici este in timpul sezonului uscat, din decembrie pana in aprilie.

CAZARE

Servicii ireprosabile

> Pe insula in care am stat in Maldive existau doua variante de cazare: la casute, pe plaja, si la bungalouri (locuinte din lemn, situate direct pe apa). Noi ne-am cazat la un bungalou.

> In privinta serviciilor pot spune ca sunt cu totul speciale: iti fac patul de doua ori pe zi, iti pun flori si bomboane in camera, plus ca iti pot organiza tot felul de cine romantice.

> O persoana plateste pentru un sejur de opt zile in Maldive in jur de 1.300 de euro. In pret, intra locul in bungalou pe apa (patru stele, cu facilitati).

RESTAURANT

Delicatese cu crabi

> In Maldive, pe insula unde am fost noi erau patru restaurante unde se serveau diferite specialitati.

> Mi s-a parut foarte interesanta mancarea mongoleza, desi bucataria lor este foarte condimentata, iar aspectul nu este foarte imbietor.

> Din tot ce am mancat pe insula mi-a placut in mod deosebit supa de dovleac cu crab.

> Majoritatea felurilor de mancare din Maldive sunt pe baza de peste, iar condimentul preferat este curry-ul.

SFATURI

Practicati sporturi nautice

> Luati-va cat mai multe costume de baie pentru ca de altfel de haine nu prea este nevoie.

> Doar seara lumea se imbraca mai elegant, desi ramaneau practic tot pe plaja. Temperatura pe insula este ideala: 31 de grade Celsius ziua si 29 de grade Celsius noaptea.

> Celor care aleg sa-si petreaca vacanta in Maldive le recomand sa nu rateze ocazia de a face scuba diving si snorkeling. Eu cel putin am facut o adevarata pasiune pentru ele si abia astept urmatoarea ocazie de a le practica.

Ne puteți urmări și pe Google News