Deta, episodul II: victimele fiilor primarului, agresori ai poliţiştilor
- Georgeta Petrovici
- 31 iulie 2011, 18:43
Scandal cu repetiţie la Deta. În noaptea de sâmbătă spre duminică a fost nevoie de intervenţia mascaţilor pentru a aplana un conflict cu aceiaşi protagonişti ca şi în urmă cu o săptămână când fiii primarului oraşului au scos săbiile. Dacă în urmă cu o săptămână erau victimele fraţilor Roman din Deta, acum au ajuns ei acum în vizorul poliţiei, în postura de agresori, după ce au făcut scandal.
Ştefan Alexandru, una dintre victimele bătăii de săptămâna trecută în care a fost implicat şi Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a provocat scandal, aseară, ameninţând violent doi poliţişti, astfel că aceştia au chemat trupele speciale ca să-i apere.
Agenţii de la Rutieră au oprit, aseară, în jurul orei 19,30, un BMW care circula prin Deta cu 69 km/h. Pentru că maşina avea folii pe geamurile laterale, agenţii i-au solicitat şoferului, Petru Iung, de 22 de ani, documentele personale, cele ale autoturismului şi actele de omologare a foliilor. Şoferul a declarat că nu deţine astfel de documente, astfel că poliţiştii i-au întocmit proces verbal de contravenţie pentru depăşirea limitei legale de viteză intraurbane şi pentru lipsa documentelor de omologare a foliilor.
Potrivit legii, poliţiştii au reţinut şi certificatul de înmatriculare a maşinii. "Conducătorul auto a declarat că nu deţine documente, astfel că poliţiştii i-au întocmit proces verbal de contravenţie atât pentru depăşirea limitei legale de viteză cât şi pentru lipsa documentelor de omologare a foliilor, fiindu-i reţinut totodată şi certificatul de înmatriculare a autoturismului", a spus Mădălina Mezdrea, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Timiş.
Ameninţări cu destituirea din Poliţie
Scandalul a început când unul dintre pasagerii autoturismului, Alexandru Ştefan, rudă cu şoferul, a văzut că lipseşte certificatul de înmatriculare. Acesta s-a dat jos din BMW şi a început să ţipe la echipajul de poliţie. Extrem de nervos, a cerut “să i se dea certificatul de înmatriculare înapoi pe motivul că proprietarul maşinii este în închisoare, iar prin măsura luată poliţiştii l-a lăsat fără maşina în valoare de 6000 euro", conform poliţiştilor.
Victimă, săptămâna trecută, după ce Bogdan Roman l-a tăiat cu sabia în zona umerilor, Ştefan şi-a ieşit din minţi, a continuat cu ameninţările, spunându-le celor doi agenţi că-i va da afară din Poliţie, pentru că sunt corupţi, şi că le va sparge geamurile autoturismului. Victima devenită agresor a fost la un pas să îi bată pe oamenii legii. Rutieriştii au solicitat intervenţia mascaţilor de la SIR, care au aplanat conflictul. Dosar penal pentru ultraj
Poliţiştii au decis acum să îi întocmească lui Alexandru Ştefan dosar penal pentru ultraj. "La ora actuală se continuă cercetările. Atitudinea victimelor din dosar a adus un prejudiciu de imagine poliţiştilor. Colegii mei au fost jigniţi şi intimidaţi, astfel că vom propune cercetarea tinerilor sub acuzarea de ultraj. Măsurile ce vor fi luate împotriva lui Ştefan Alexandru urmează să fie stabilite după ce toate informaţiile vor ajunge la Parchet", a declarat, astăzi, Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
În urmă cu exact o săptămână, Alexandru Ştefan , împreună cu Bogardo Gartner şi Petru Iung au ajuns la spital, după ce s-au luat la bătaie cu fraţii Bogdan şi Călin Roman. A fost o reglare de conturi, spune fostul şef al Poliţiei Deta, pentru 5.000 de euro primiţi de Ştefan de la unul din fraţii Roman pentru a –i investi în ţigări de contrabandă, în luna mai, însă acesta a fost prins de poliţie şi a pierdut tot. Victima devenită în numai şapte zile agresor are două dosare penale pentur contrabandă cu ţigări din Serbia. SPITALIZAT. Ștefan Alexandru a fost internat câteva zile după scandalul de săptămâna trecută FOTO: ADI PÎCLIȘAN