Nu puțini sînt politicienii care-și publică memoriile, deși activează în spațiul public și n-au murit încă. Fie și la o simplă ochire am descoperit cinci cărți despre Prima Doamnă a Franței sau despre cuplul Macron. Iată cîteva titluri: Ava Djamshidi, Schuck Nathalie – Le vrai pouvoir de Brigitte Macron, (Adevărata putere a lui Brigitte Macron); Fabienne Cassagne – Brigitte Macron, la confidente (Brigitte Macron, confidenta); Caroline Derrien et Candice Nedelec – Les Macron.

Despre Macron nici nu mai vorbesc. Volumele despre el se întind deja pe lungimea unui raft, deși e președinte doar de trei ani. Numărate, se strîng nu mai puțin de 40 de cărți. Titlurile sînt semnificative pentru abordarea personajului ca om politic, deținător și înfăptuitor de program social politic și economic: Ca de exemplu:

Michel PINÇON – Le président des ultra-riches (Președintele ultra-bogaților); François-Xavier Bourmaud – Emmanuel Macron, le banquier qui voulait être roi (Emmanuel Macron, bancherul care a vrut să fie rege); Marc Endeweld – L’ambigu Monsieur Macron (Ambiguul domn Macron); Brice Couturier – Macron, un président philosophe (Macron – un președinte filosof).

Sînt lucrări care se ocupă de marșul său spre victorie:

Guillaume Larrivé – Le coup d’état Macron (Lovitura de stat Macron); Soazig Quéméner et Alexandre Duyck – L’irrésistible Ascension d’Emmanuel Macron (Irezistibila ascensiune a lui Emmanuel Macron).

Sînt desiguri și lucrări critice, de a dreptul pamfletare: Radu Portocală: Le vague tonitruant (tradusă de editura Mediafax sub titlul Emmanuel Macron sau Golul răsunător); Thierry Van de Leur – Macron, un destin machiavélique gravé dans Paris (Macron – un destin machiavelic gravat în Paris); Julien Aubert – Emmanuel, le Faux Prophète (Emmanuel, Falsul Profet).

Klaus Iohannis e președinte de cinci ani. A intrat deja în al șaselea an. În 2019 a cîștigat la scor al doilea mandat. Cu toate acestea despre el n-a apărut pînă acum nici o carte. N-a apărut o carte nici măcar despre Răvășitoarea, deși dacă ar avea poze s-ar bucura de succes.

Dacă în Franța se tipăresc cărți cu și despre politicieni înseamnă că se vînd.

De ce se vînd?

Pentru că există în Franța un interes față de politician ca politician și nu ca starletă. Cărțile despre politicieni încearcă să-i așeze pe scena politică, să-i fixeze politico-ideologic. Asta deoarece în Franța politicianul e și altceva decît starletă; e purtătorul unui mesaj, practicianul unui program. Cărțile le iscodesc mesajele, viziunea asupra lumii. Atît cele semnate de politicieni, cît și cele despre politicieni. La noi cu rare excepții și acelea date de politicieni trași pe linie moartă, n-am văzut pînă acum, în trei decenii de postdecembrism, cărți cu sau despre politicieni în viață. Fără îndoială, principala cauză stă în felul aparte în care românii înțeleg politica. Fie ca un domeniu străin totalmente de viața omului de rînd, fie ca un spațiu al starletelor. Nu trebuie să trecem însă peste nenorocirea definitorie pentru politica noastră postdecembristă.

Cu mici excepții – Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Năstase – politicienii noștri n-au viziune proprie asupra lumii, nu și-au consacrat viața transpunerii în viață a unui program și cu atît mai puțin atingerii unui ideal. Ați văzut la lucru un instalator de chiuvete? Dacă da, ați dibuit în șurubăreala lui vreo concepție despre lume și viață? Vi s-a părut o clipă că transpune în practică vreun program despre chiuvete? Firește că nu. Un instalator e un muncitor manual. Poate fi mai bun sau mai rău în instalarea chiuvetei, poate fi mai amabil decît cel cu gunoiul. Nu poate fi însă un om cu viziune. Treaba lui e să miște mîinile precis și rapid, nu să mediteze la rolul chiuvetelor în ansamblul băii. Politicienii noștri, chiar și – dacă nu mai ales – cei care conduc partide, sînt în politică ceea ce sînt instalatorii în baie. Niște meșteșugari. Buni sau răi, dar meșteșugari. Cum ar fi să scrii o carte despre Liviu Dragnea? Sau despre Raluca Turcan? Ce-ar putea scrie despre ceea ce face el ca șef de partid și ca premier, Ludovic Orban? S-ar putea contrazice acest scepticism prin invocarea lui Klaus Iohannis.

N-a scris Klaus Iohannis Pas cu pas? N-a semnat el un volum despre Uniunea Europeană? Sigur c-a scris. Sigur c-a semnat. Numai că acestea nu sînt cărți despre o concepție politică, despre o viziune a lui Klaus Iohannis despre lume și viață. Sînt cărți ale unui ins mărunt, al cărui orizont nu trece dincolo de ușa mașinii, deschisă cu temenele de ofițerul SPP. Din Pas cu pas, broșură strict electorală, despre care am serioase îndoieli c-a scris-o Klaus Iohannis, aflăm o sumedenie de lucruri. Și cum folosea el bicicleta ca să-și vadă viitoarea consoartă; și cum a stat el la coadă în comunism. Nu aflăm însă nimic despre viziunea lui asupra bicicletei și pedalatului, despre ce crede el c-a fost comunismul în istorie. Politicienii francezi meditează asupra faptelor lor mari și mici, le raportează la un program, la o opțiune de o viață. Politicienii noștri n-au dimensiune, faptele lor sînt lipsite de adîncime. Ce să scrii despre politica lui Ludovic Orban cîtă vreme nu putem vorbi despre o politică în tot ceea ce face poreclitul Sică Mandolină?

Te-ar putea interesa și: