Deputaţii pleacă într-o mini-vacanţă. Ridicarea imunităţii lui Borbely şi legile rămân în Parlament

Deputaţii pleacă într-o mini-vacanţă. Ridicarea imunităţii lui Borbely şi legile rămân în Parlament

Deşi astăzi nu au avut cvorum pentru a-şi trece legile importante aflate pe ordinea de zi, şi nici nu i-au ridicat imunitatea fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, deputaţii nu s-au mobilizat pentru o nouă şedinţă de plen ci pentru o mini-vacanţă.

UPDATE.  Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a spus că votul în cazul Borbely va fi dat săptămâna viitoare sau peste două săptămâni. Întrebată dacă Puterea poate da votul şi fără prezenţa Opoziţiei în sală, Anastase a răspuns afirmativ. "Desigur, şi fără Opoziţie. Chiar şi acum erau 164 de oameni în sală. Puteţi să notaţi un singur lucru, faptul că ieri declarau că votează proiectele de interes naţional, astăzi lipsesc. Notaţi minciunile spuse de ei. Au pierdut pariul acesta", a mai spus Anastase.  Luni şi marţi vor fi zile libere. Iar de miercuri vor avea activitate în teritoriu a decis conducerea Camerei Deputaţilor. ,,După zilele libere s-a considerat că e mai eficient ca parlamentarii să rămână în teritoriu, urmând ca săptămâna 7-10 mai să fie normală de lucru", a explicat secretarul Camerei Deputaţilor, Dumitru Pardău. Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean a suspendat astăzi, din lipsă de cvorum, şedinţa de plen a Camerei. Pe ordinea de zi se aflau cererea procurorului general, Laura Kovesi, privind începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Lazzlo Borbely, dar şi proiecte de lege importante precum impozitarea marilor averi, legea taximetriei sau Tratatul de guvernanţă fiscală. Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, hotărârea prin care ziua de luni 30 aprilie 2012 este declarată zi nelucrătoare în sectorul public, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia Sărbătorii de 1 Mai. CITIŢI ŞI: Parlament: Locul unde nu s-a votat nimic de la începutul lunii

Ne puteți urmări și pe Google News