După Barna, a venit rândul lui Fifor. Declarații fără precedent despre cazul de la Caracal

După Barna, a venit rândul lui Fifor. Declarații fără precedent despre cazul de la Caracal

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat într-o emisune televizată că se fac eforturi deosebite pentru a se veni cu informații concrete legate de tragedia de la Caracal. Chiar dacă sunt angajați cei mai buni specialiști în cazul crimelor, Fifor admite superioritatea lui Dincă.

„Ancheta e derulată de DIICOT, MAI are rolul de suport. Cred că am reușit să punem la dispoziție cei mai buni ofițeri criminaliști pe care îi avem. Sunt două săptămâni de când s-a petrecut această tragedie și vă asigur că se fac eforturi uriașe ca să se vină cu date noi. Ne-am fi dorit cu toții să putem avea vești bune, să avem informații concrete despre fete. Important e că se lucrează atent, se adună probe și încercăm să aflăm cine e apest individ care pare tot mai mult o ființă subumană. Am discutat cu multă lume, se caută conturarea unui profil. Unii spun că e psihopat, un om cu o personalitate dublă. Nu ucizi cu atâta sânge rece și apoi mergi și te plimbi cu o detașare fantastică. E un om care știe ce face, își joacă investigatorii. În primele zile asta a făcut. E un om care nu e la prima chestiune de acest gen, trebuie să vedem care e istoricul acestei persoane.

Dacă voi rămâne ministru de Interne aceasta e o decizie pe care o voi lua cu cei din partid. Ministerele de forță nu se conduc cu interimari, mai ales într-un moment ca acesta. Eu de o săptămână fac următorul lucru: în fiecare zi mă opresc să vorbesc cu un echipaj de poliție, ei sunt oamenii e la care afli lucruri cu adevărat. Pe partea cealaltă, am oameni foarte bine instruiți, care cunosc foarte bine acest minister. Avem în lucru în minister modificări legislative.

Nu vă imaginați că cei care au greșit rămân. Este toleranță zero. Cei care mă cunosc știu că atunci când am pornit o activitate mă ocup personal. Acum două seri am luat județ cu județ ca să stau de vorbă cu inspectori-șefi. Unii au știut, alții n-au știut. Cei care n-au știut vor trebui să-mi explice de ce n-au știut”, a mai spus Fifor.

„Pe mine mă interesează ca fetița mea să fie în siguranță când merge la școală. Are 12 ani și mi-a fost foarte greu să îi explic ce s-a întâmplat”, a conchis ministrul interimar de Interne.

Tot el a mai spus, potrivit Antena3,  că: „facem o reformă de sistem în profunzime. Oamenii au sesizat că nu se mai poate așa. E păcat pentru că sunt unii în sistem care nu înțeleg să-și facă datoria și trebuie să sufere și cei care își fac datoria. Trebuie să plece cei care fac greșeli”.

Ne puteți urmări și pe Google News