La Tribunalul Cluj a avut loc astăzi ultimul termern al procesului în care Arpad Paszkany, patronul clubului de fotbal CFR Cluj, este acuzat că l-ar fi șantajat pe omul de afaceri Iulian Dascălu, supranumit „Regele mall-urilor”, și că ar fi susținut un grup de criminalitate organizată.
La termenul de azi, unul dintre martori a fost Ioan Horoba, director executiv la echipa de fotbal Gaz Metan Mediaș, care a susținut în instanță că Iulian Dascălu a fost șantajat de procurorii DIICOT Cluj cu o interceptare. „În noiembrie anul trecut am călătorit cu același avion, la București, cu Iulian Dascălu, iar pe aeroport, acolo, am văzut că el nu avea mașină și eu aveam, astfel că m-am oferit să îl aduc. Pe drum am discutat și despre acest proces despre care citisem din ziare că se derulează. L-am întrebat de ce continuă și mi-a spus că există o interceptare, o convorbire telefonică a inculpatului (Arpad Paszkany – n.r.) de la DNA sau DIICOT, nu știu de unde, și că a fost obligat să depună plângere. Eu nu am intrat în amănunte că să-mi explice cum a fost obligat, cert este că l-au chemat să depună plângere”, a declarat Ioan Horoba. „Sunt povești” Iulian Dascălu se consideră și acum victima șantajului practicat de Arpad Paszkany. „Eu tot ce am avut de spus am declarat și este probă la dosar. Am spus ce s-a întâmplat. Am fost la Cluj la proces, la un termen de judecată, dar nu a venit procurorul, iar procesul nu s-a mai desfășurat. Declarația mea e la dosar și am spus exact ce s-a întâmplat, dar dacă judecătorul consideră altfel, asta este”, a spus Dascălu. Omul de afaceri ieșean a mai declarat că declarația lui Horoba nu are nimic în comun cu realitatea și că niciodată nu i-ar fi mărturisit acestuia că ar fi fost șantajat de DNA sau DIICOT. „Pe Horoba nici nu-l știu. Dacă l-am văzut de două ori. Eu nu sunt microbist. Ceea ce spune domnul Horoba sunt povești. Fiecare poate să spună ce vrea, că eram în avion sau nu, sau în tren sau nu. Poate și eu am mers cu trenul și cineva de la ultimul vagon m-a văzut și mi-a spus bună ziua”, a mai spus Dascălu. „Voi face apel dacă Paszkany va fi achitat” Iulian Dascălu a precizat că în eventualitatea în care Paszkany va fi achitat de Tribunalul Cluj va declara apel. „Eu trebuie să spun ce s-a întâmplat, eu știu prin ce am trecut și lucrurile astea trebuie să le spun”, a mai adăugat Dascălu. DIICOT Cluj l-a acuzat pe Arpad Paszkany că, printr-un șantaj de presă, l-a forțat pe Dascălu să renunțe la un teren de un hectar din cartierul Gheorghieni, în apropiere de Iulius Mall. Prețul de evaluare a fost de 250.000 de euro din care Paszkany ar fi plătit efectiv suma de 10.000 de euro, restul de 240.000 de euro fiind achitați sub formă de publicitate pe terenul echipei de fotbal CFR Cluj.