Declaraţie năucitoare a lui Mircea Lucescu. "Il Luce" recunoaşte valoarea adversarului!
- Daniel Con ţescu
- 20 octombrie 2011, 14:57
Schimbare totală de atitudine a lui Mircea Lucescu faţă de meciurile disputate de echipa lui. Obişnuit să-i scoată vinovaţi pe "fluieraşi", "Il Luce" a spus aseară că Zenit merita să o bată pe Şahtior în grupele Ligii Campionilor. Meciul s-a terminat nedecis, scor 2-2, dar ruşii au dominat copios, ratând multe ocazii, fapt recunoscut şi de orgoliosul, dar valorosul tehnician român.
"Trebuie să fim mulţumiţi că am obţinut un punct, pentru că, per total, Zenit ar fi trebuit să câştige. Ne-au făcut să jucăm cum au dorit, bazându-se pe calităţile lor fizice excelente, pe hotărâre şi pe trecerile rapide din apărare în atac. Au pus o presiune mare pe fundaşii noştri centrali, care s-au pierdut, îndrăznesc să spun chiar că a fost cea mai slabă evoluţie a lor. Stresul fundaşilor a trecut la întreaga echipă, afectându-i în special pe atacanţi, care nu au reuşit să concretizeze ocaziile pe care le-au avut. Zenit a jucat mai bine decât mă aşteptam", a spus Lucescu, citat de site-ul oficial al clubului ucrainean. "Trebuie să îmbunătăţesc condiţia fizică şi viteza echipei, pentru a putea înfrunta decent echipa Zenit. Eu sunt responsabil pentru rezultat, iar jucătorii vor fi consideraţi responsabili pentru restul".