Decizie favorabilă pentru Dasaev, bărbatul acuzat că a înjunghiat doi baschetbaliști americani
- Andi Miron
- 20 iulie 2019, 11:02
Daniel Gabriel Husein, cunoscut și sub numele Dasaev, acuzat că a înjunghiat doi baschetbaliști americani într-un club din Brăila, a scăpat de arestul preventiv.
Daniel Dasaev, principalul inculpat în cazul petrecut în septembrie 2018, când doi baschetbaliști americani legitimați la ACS Cuza Sport Brăila au fost înjunghiați, a fost eliberat din închisoare și a fost plasat în arest la domiciliu.
Magistrații de la Curtea de Apel Galați au decis vineri, ca Dasaev să meargă în arest la domiciliu, în urma solicitării inculpatului. Astfel, instanța a decis înlocuirea măsurii preventive, pe o perioadă de 30 de zile, din 19 iulie până pe 17 august.
În aceste condiții, Daniel Dasaev trebuie să se prezinte în fața instanței ori de câte ori este chemat, nu are voie să părăsească imobilul din Brăila fără permisiunea instanței și nu are voie să comunice cu persoanele vătămate și cu martorii din dosar. Decizia este definitivă.
Dasaev, condamnat pentru viol și proxenetism
Tentativa de omor a lui Dasaev a avut loc în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, pe terasa unui club din municipiul Brăila. Baschetbaliștii americani Darrel Bowie și Joseph McClain au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Brăila, unde au fost operați de urgență.
În urma acestui eveniment, Dasaev a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, port și folosire fără obiecte periculoase, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.
Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev este recidivist. El are deja o condamnare pentru proxenetism și viol de o instanță din Spania. A primit 20 de ani de detenție, însă a fost eliberat după 7 ani, în 2014.