International Board (IFAB), organismul FIFA care se ocupă de regulile jocului, a aprobat, sâmbătă, purtarea vălului islamic şi a turbanului de către jucătoare, respectiv fotbalişti. Aceștia nu vor mai avea voie să își ridice tricourile, pentru a arăta lumii sloganuri sau logo-uri ale unor companii care îi sponsorizează.
În ceea ce privește purtarea vălului islamic şi a turbanului, IFAB a arătat că a luat această decizie după o perioadă de probă de 20 de luni.
"S-a decis că fotbalistele vor putea avea capul acoperit atunci când joacă", a declarat secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, care a precizat că şi fotbaliştii vor avea posibilitatea de a evolua cu capul acoperit.
Vălul şi turbanul nu vor fi însă cele obişnuite, ci vor fi adaptate. Trebuie să fie în concordanţă cu echipamentul şi să nu constituie un pericol pentru persoanele care le poartă sau pentru alţii, potrivit Mediafax.
O altă decizie a IFAB le va afecta buzunarele fotbaliştilor. Începând cu luna iunie, aceştia nu vor mai avea voie să îşi ridice tricourile pentru a face reclamă unor companii, prin expunerea unor sloganuri sau logo-uri ale unor sponsori.