„Domnişoară, trebuie să recunoşti că tu ai avut şi un pic de noroc că te-ai lipit aici! Altfel n-ai pleca şi tu în străinătate!?", îmi zicea aproape apostrofator patronul unui chioşc din Ferentari, la un reportaj despre "invazia" românilor în Marea Britanie.
O explicaţie mai românească de atât pentru eşec nici că se putea în ţara în care aproape un sfert dintre tineri şomează, la propriu. Poate că adevărul este undeva la mijloc, poate că e nevoie să fii omul potrivit la momentul potrivit, sigur, şi statul eşuează în politicile pentru tineret, dar înainte de a trage concluzii, ar trebui să analizăm statisticile. Peste 60% din angajatori au declarat că nu vor să lucreze cu tinerii (studiul era pe cei de la sate, însă rezultatele pot fi extinse uşor şi într-o proporţie mai mare la oraş), pe motiv că sunt leneşi şi lipsiţi de interes, potrivit unui studiu comandat de Ministerul Muncii. Jumătate din şomeri sunt tineri care locuiesc la ţară şi nici măcar nu îşi caută un loc de muncă, preferând să stea acasă. Deloc surprinzător, în condiţiile în care şefii Agenţiilor pentru Ocuparea Forţelor de Muncă erau intrigaţi, în vară, că liceenii care picaseră Bac-ul nu îşi depuneau nici măcar dosarele pentru şomaj, pentru că li se părea că cei 250 de lei nu merită oboseala de a strânge toate actele. Despre voluntariat în timpul facultăţii se vorbeşte intens, dar cam atât, iar tinerii nu au nici răbdarea, nici entuziasmul de a sta "pe degeaba" la patron până învaţă. E drept că şi angajatorii sunt "şmecheri", dar şi copiii abia ieşiţi de pe băncile şcolii cer remuneraţii exagerate fără să ştie prea clar ce au de oferit. Majoritatea colegilor de facultate care promiteau au ajuns "pe domeniu", restul sunt şi acum promotori sau au dat la master doar ca să aibă ce să le spună părinţilor când le cer bani de chirie în Bucureşti. Şi atunci, unde se termină norocul şi unde începe lupta pentru ce-ţi doreşti în viaţă?
Recomandările noastre
