De ce-l părăsesc consilierii pe Oprescu

De ce-l părăsesc consilierii pe Oprescu

Oamenii de încredere ai edilului, care au părăsit primăria, spun că doctorul e ţinut departe de realitate de un grup care-l vrea la Cotroceni.

La aproape opt luni de la instalarea la primărie a doctorului Sorin Oprescu, nu se ştie mare lucru despre activitatea acestuia, în afară de ce se vede cu ochiul liber pe străzi: un oraş-încremenit în promisiuni. Presa nu are acces direct la primar, transmiterea informaţiilor din primărie fiind apanajul strict al unei firme de PR, angajată personal de edil.

Demisia lui Victor Dumitriu, cel mai important consilier al edilului, a dezvăluit ieri că lucrurile sunt la fel de blocate şi în imediata apropiere a primarului. Consilierii lui se sapă pe şest unii pe alţii, iar ceea ce răzbate oficial afară e doar o mică parte a jocului de interese. Cei care au plecat acuză un grup restrâns de oameni care l-ar manipula pe Oprescu. O parte dintre cei care au rămas se feresc să facă declaraţii despre ziua de mâine.

Nu s-au certat pe bani

Rosemarie Olănescu a fost primul consilier care a decis să-l părăsească pe Oprescu, luna trecută. Ea spune că a plecat din primărie ca urmare a faptului că nu mai reuşea deloc să comunice cu Oprescu şi nici să pună în aplicare proiectele cu care se angajase echipa acestuia ca să câştige primăria. Ea respinge categoric zvonurile conform cărora cei care au plecat au făcut-o în urma unor certuri pe bani sau pe sfere de influenţă: „Zvonurile sunt lansate de persoane din preajma primarului, care vor să-şi consolideze poziţia. Minciuni. Nu s-a pus niciodată problema de bani, pentru că noi toţi, când am venit în primărie, nu eram nişte neica-nimeni“. „Te distrug, te termin“

Olănescu acuză un grup restrâns de „trei-patru persoane care sunt veşnic în preajma primarului şi filtrează tot ce ajunge la el. Îl ţin departe de realitate şi îi ameninţă pe cei care le încalcă teritoriul. E de notorietate faptul că au ameninţat-o chiar pe Stela, şefa de cabinet a primarului, cu expresii de genul «te distrug», «te termin» etc. Când ajungi la astfel de lucruri, e deja prea mult“.

Cei care au rămas în preajma primarului sunt:

  • fiul acestuia, Mircea Oprescu,
  • şeful de cabinet Adrian Stănescu,
  • Radu Negrei, consilier pe probleme de culte,
  • George Comşa, consilier de imagine,
  • George Iorgovan (juridic),
  • Adrian Thiess (relaţii internaţionale şi investiţii), precum şi
  • cele două purtătoare de cuvânt ale edilului, Marie-Jane Ion şi Nadina Nedelea.

CATEGORIA „VORBEŞTE LUMEA“

„Mâinile drepte“ care au rămas acuză mafia din primărie

„Vor să-l convingă să candideze la preşedinţie, şi cei care au plecat nu sunt de acord cu asta“, a dat o explicaţie un alt personaj plecat din Primăria Capitalei. „Sunt numai zvonuri. Nu comentez motivele celor doi (Dumitriu şi Olănescu - n.r.), dar îmi pare foarte rău că au plecat. Cred că şi pe Sorin Oprescu l-a marcat plecarea lui Dumitriu, pentru că e o pierdere majoră“, a comentat Adrian Thiess. Deşi nu şi-a dat demisia, el nu exclude total această variantă: „Sunt convins că unii îşi doresc să-mi dau demisia, dar deocamdată nu-mi obstrucţionează nimeni accesul la primar. Chiar azi am vorbit cu el despre agenda externă pe următoarele luni şi lucrez la proiectul «Holdingul municipalităţii», care e foarte important pentru oraş. E adevărat că nici eu nu sunt mulţumit de multe lucruri, însă e foarte uşor să-ţi iei bagajul şi să pleci...“, a conchis Thiess.

George Iorgovan, a cărui demisie era ieri dată ca sigură, a negat şi el intenţia plecării. „Momentan nu demisionez, dar ştiţi că funcţiile nu sunt pe viaţă. Am pornit la acest drum şi nu mă sperie orice pală de vânt. În primărie e o camarilă, o mafie greu de învins. Oprescu nu e Dumnezeu. Toată lumea se agită că au trecut şapte-opt luni şi nu se vede nimic. Dacă nu eşti acolo zi de zi cu el, ca să vezi la ce presiuni e supus, nu ai cum să înţelegi“, a comentat Iorgovan, care crede totuşi că „e regretabil că oameni care au avut un cuvânt de spus în victoria lui Oprescu au fost nevoiţi să plece“.

Ne puteți urmări și pe Google News