Dayro Moreno - pe bară, Semedo și Szekely - titulari

Dayro Moreno - pe bară, Semedo și Szekely - titulari

Steaua a învins cu emoții, sâmbătă seara, codașa Gloria Bistrița, cu scorul de 1-0, în primul joc fără patronul - „antrenor” în lojă.

Arestarea lui Gigi Becali i-a divizat pe suporterii „roșalbaștrilor”, iar de aici s-a declanșat filmul unui scandal comic. Fanii care au stat la peluze au rămas radicali față de patronul clubului, pe care l-au înjurat și l-au ironizat non-stop. Spectatorii au adaptat versul unei melodii celebre la noua situație a patronului stelist: „Roata morii se-nvârtește, pac, pac, pac!”.

Pe de altă parte, „cetățenii” de la tribune s-au arătat indignați și i-au apostrofat pe contestatarii lui Becali. Ambele tabere s-au amenințat reciproc cu bătaia, iar forțele de ordine s-au văzut nevoite să ridice baraje între cele două tabere de steliști.

Marius Lăcătuș, antrenorul steliștilor, a aniversat ieri împlinirea vârstei de 45 de ani. „Vreau să petrec alături de patron”, a spus „Fiara”, după meci.

Decimați

Scăpat de stresul provocat de „sfaturile tactice” venite de la lojă, Lăcă a luat imediat măsuri pentru redresarea echipei. El nu i-a folosit pe Dayro Moreno și Florin Lovin, favoriții patronului, dar, în schimb, i-a utilizat pe Semedo, Szekely și Zapata (forțat de accidentarea lui Cernea), jucători pe care Becali, când era în libertate, îi anunțase că nu mai au loc în echipă.

„Fiara” are bătăi de cap mai ales pentru meciul de marți, cu Pandurii. Golanski și Petre Marin sunt suspendați, iar lista accidentaților este de-a dreptul impresionantă: Cernea, Ogăraru, Ghionea, Tiago, Bicfalvi. Pentru jocul cu Pandurii, Lă cătuș are la dispoziție doar trei fundași valizi: Goian, Baciu și Tudose, dar niciun fundaș lateral de meserie!

LIGA I

STEAUA - BISTRIȚA.............1-0 Marcator: Kapetanos (83)

STEAUA: Cernea 5 (61, Zapata 5) - Ogăraru 5 (14, Golanski 5), D. Goian 5, E. Baciu 5, P. Marin 6 - Ov. Petre 5, Toja 5 - Nicoliță 4, B. Stancu 4, Semedo 5 (56, Szekely 5) - Kapetanos 6. Antrenor: Marius Lăcătuș

BISTRIȚA: Tătărușanu 7 - C. Păun 5, J. Pedro 6, Ciucă 7, Frăsinescu 5 - Achim 5, Nalați 5, Sânmărtean 6 (71, Silvășan 5), Velcovici 6 (61, C. Petre 5) - Băjenaru 5 (68, Hora 5), D. Zaharia 5. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Stadion: Steaua; Spectatori: 16.000; Arbitri: T. Crăciunescu 6 - M. Orbuleț 6, I. Babadac 6

Ne puteți urmări și pe Google News