DAVID CAMERON: Șapte atentate au fost DEJUCATE în Marea Britanie în ultimele șapte luni
- Simona Stupar
- 16 noiembrie 2015, 12:42
Premierul britanic David Cameron a declarat că atacurile comise vineri seară la Paris „ar fi putut avea loc” în Marea Britanie, şapte atentate fiind evitate în această ţară în cursul ultimelor şase luni.
„Serviciile noastre de securitate şi de informaţii au împiedicat circa şapte atentate în ultimele şase luni”, a declarat premierul britanic la BBC Radio 4.
'Puteau avea loc aici', a adăugat Cameron, referindu-se la atacurile sângeroase de vineri seară din capitala franceză, soldate cu 132 de morţi şi peste 350 de răniţi. Premierul britanic David Cameron a declarat luni că, dacă sunt în joc interese britanice, Londra va acţiona în Siria şi va informa după aceea parlamentul, relatează Reuters.
Marea Britanie participă la bombardamentele din Irak, însă Cameron a pierdut un vot în parlament în 2013 pentru a obţine undă verde extinderii acestora în Siria, aminteşte sursa citată.
Şeful guvernului de la Londra a afirmat că doreşte ca Marea Britanie să lanseze lovituri aeriene împotriva militanţilor grupării jihadiste Statul Islamic în Siria, însă trebuie să convingă mai mulţi parlamentari să susţină o astfel de acţiune.
'Întotdeauna am spus că ar trebui să facem asta (să acţionăm în Siria), aşa cum Statul Islamic nu recunoaşte o graniţă între Irak şi Siria, nici noi nu ar trebui (pentru a acţiona militar), însă trebuie să construiesc un argument, să îl prezint în parlament, trebuie să conving mai mulţi oameni', a declarat Cameron pentru radio BBC.
'Nu vom organiza acest vot dacă vom vedea că parlamentul nu va susţine acest demers pentru că un eşec ar fi ceva dăunător, nu este o chestiune care ar afecta guvernul, este o chestiune care ar afecta ţara noastră şi reputaţia sa în lume', a mai spus el.
Sindicatele polițiștilor din Germania cer sprijin din partea armatei germane, la granița cu Auistraia. În urma atacurilor de la Paris, sindicaliștii spun că trebuie să degreveze ofițerii de poliție ca să se poată ocupa de acțiuni anti-teroriste.