Dâncu:Băsescu are mai multe şanse să fie reconfirmat decât să fie demis
- Andreea Udrea, consultant politic
- 13 iulie 2012, 13:36
Electoratul va arăta mai puţină dorinţă şi motivaţie în privinţa referendumului de demitere a preşedintelui pentru că votul este perceput de către cetăţeni ca fiind unul negativ, astfel că prezenţa nu va conduce la validarea acestuia.
" Referendumul de suspendare este un fel de alegere negativă în care oamenii sunt chemaţi să invalideze pe cineva, dar nu sunt chemaţi să pună pe cineva în loc. Aşa cum sunt obişnuiţi oamenii să gândească în mod normal, aşa încât vom avea o mai puţină dorinţă, motivaţie de a merge la vot, oamenii se duc mai degrabă pentru lucruri pozitive care corespund dorinţei lor de schimbare decât pentru lucruri negative", a afirmat Dâncu. Sociologul a mai adăugat că procesul de validare al referendumului este îngreunat de faptul că la vot trebuie să se prezinte 50% plus unul dintre cetăţenii cu drept de vot ai României. "Condiţia îndeplinirii validării unui referendum de acest gen cu 50% + unul ar însemna ca listele electorale să fie adaptate la ultimul recensământ ceea ce nu se întâmplă în acest moment. Avem 19 milioane şi ceva de locuitori şi 18 milioane de votanţi, ceea ce înseamnă o listă cu un plus de vreo 3 milioane de votanţi", a mai spus Vasile Dâncu. În plus, Dâncu a adăugat că această perioadă a anului nu facilitează prezenţa electoratului la urne şi apreciază că USL trebuie să comunice "expresiv" cu cetăţenii pentru a-i atrage la vot. "Legitimitatea preşedintelui este un pic diferită decât a celorlalţi politicieni şi în plus este vacanţă, este vară, în 29 iulie există o mare parte din populaţie care vor fi în vacanţă, câteva milioane de oameni vor fi în vacanţă, 500 de mii de oameni vor fi plecaţi în străinătate. Starea de spirit legată de vacanţă nu facilitează mersul la vot", a completat sociologul. Vasile Dâncu a adăugat că în această campanie nici premierul, nici Crin Antonescu nu se vor implica în campanie foarte serios. "Eu nu cred că în această campanie cele două părţi vor reuşi să activeze foarte mult electoratul. Este şi foarte puţin timp, sunt trei săptămâni şi de asemenea cei mai importanţi actori ai suspendării, adică premierul Victor Ponta şi Crin Antonescu nu vor putea participa la campanie foarte serios", a susţinut Dâncu.