Vadim Tudor, acuzat de consilierul său că nu i-a plătit serviciile. Vadim: "E un proxenet". Vezi despre ce sumă e vorba
- Carmen Vintil ă
- 4 iulie 2011, 18:16
Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este acuzat de un fost consilier, Cezar Marin, că nu l-a plătit din 2009 până în prezent. Mai mult, Cezar Marin, îl acuză pe liderul PRM că a falsificat actele , deoarece în documentele Parlamentului European apare că a fost plătit cu 40.000 de euro, sumă, pe care, de fapt nu a primit-o.
.Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este acuzat de un fost consilier, Cezar Marin, că nu l-a plătit din 2009 până în prezent. Mai mult, Cezar Marin, îl acuză pe liderul PRM că a falsificat actele , deoarece în documentele Parlamentului European apare că a fost plătit cu 40.000 de euro, sumă, pe care, de fapt nu a primit-o.
“ Este un vagabond, un proxenet….Şi-a luat toţi banii! Cine este atât de tâmpit să creadă că eu am semnat în fals? Asta este urmărit penal pentru înşelăciune. Acum o săptămână l-am dat afară definitiv!", a venit replica lui Vadim Tudor. Liderul PRM a anunţat că avocaţii săi îl vor da mâine în judecată pe Cezar Marin.
"La scurt timp dupa ce a fost ales în Parlamentul European, Corneliu Vadim Tudor m-a solicitat pentru ocuparea functiei de asistent local în cadrul Cabinetului sau de europarlamentar. Mizând pe buna sa credinţă, nu l-am presat cu semnarea contractului de munca(...) În ceea ce priveste remuneratia care mi se cuvenea, în nenumarate rânduri, Vadim Tudor m-a rugat sa înţeleg că partidul trece printr-o situaţie financiară dificilă, urmând sa fiu plătit <în cel mai scurt timp>", a susţinut Cezar Marin. "Nu poate dovedi nici într-o mie de ani "
Potrivit acestuia, liderul PRM a depus contracte de muncă cu semnăturile sale falsificate şi, încercând să afle care îi este situaţia, a dus o corespondenţă cu oficiali ai PE, care l-au informat ca în hârtiile Parlamentului apare că a fost platit cu 40.000 de euro, sumă, care nu ar fi ajuns niciodată la el.
“Eu l-am luat pe lângă mine că mi-a fost milă de el. Îl ştiam pe ta-su, generalul Ion Marin. Nu are şcoală, e vai de capul lui! L-am mai dat de două ori afară şi l-am primit înapoi de gura altora. ..S-a dus săptămâna trecută la un restaurant, şi-a sărbătorit ziua în numele meu şi a plecat fără să plătească. M-au sunat de la restaurant că mai avea de dat 800 de lei...Mă ocup eu personal de salarii? Face vreun europarlamentar asta? Să facă dovada acuzaţiilor în instanţă... Nu poate dovedi nici într-o mie de ani. Asta este facerea de bine la români ", a declarat, la rândul său, Corneliu Vadim Tudor.
El a mai susţinut că este foarte posibil ca fostul său consilier este bun prieten cu senatorul PSD Cătălin Voicu şi esteposibil să fie şi el cercetat în dosarul acestuia şi, “strâns cu uşa " să fi promis ceva în schimb.