Aflat împreună cu soţia sa în vacanţă pe insula tropicală La Réunion , la est de Madagascar, un turist britanic care înota liniştit în apele Oceanului Indian a fost dat dispărut. Nemaivăzându-l, soţia sa a dat imediat alarma, autorităţile locale începând cercetările. Conform spuselor femeii, soţul părăsise ţărmul pentru a merge la snorkeling (înot subacvatic, cu mască şi labe speciale), dar nu s-a mai întors, dispărând în valurile lagunei Hermitage, în largul coastelor Saint-Gilles.

În ciuda numărului mare de vehicule folosite în cercetare (scafandri, bărci şi chiar un elicopter), bărbatul nu a fost depistat, deşi eforturile de a-l găsi au fost uriaşe. Rezolvarea a venit în aceste zile când autorităţile insulei au observat prezenţa unui rechin-tigru care bântuia în apropierea plajelor frecventate de turişti.

Monstrul ucigaş a fost localizat şi ucis imediat pentru siguranţa turiştilor şi a cetăţenilor localnici, iar în timpul examinării, în timpul autopsiei, au avut parte de o descoperire macabră: în abdomenul rechinului n-au fost găsite numai resturi de peşti, dar şi un braţ uman.

Membrul sfâşiat avea încă verigheta pe degetul inelar stâng. Aceasta a fost recunoscută de soţia bărbatului care era îngrozită. Testul ADN va fi efectuat curând pentru confirmarea oficială a identităţii victimei atacate de rechin.

Deocamdată n-au fost găsite alte resturi ale corpului turistului scoţian. Din păcate, atacurile rechinilor pe insula La Réunion , nu sunt rare. Chiar în aceste zile a mai fost ucis un rechin în zonă. pentru protejarea turiştilor şi a pescarilor, potrivit celor relatate de Il Giornale.

Citește și: