Un seism cu magnitudinea de 5,4 grade s-a produs aseară în apropierea oraşului american Los Angeles, a anunţat Institutul de Geofizică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters.
Epicentrul a fost situat la aproximativ 50 de kilometri de Los Angeles, lângă Chino Hills. USGS a anunţat că seismul s-a produs la aproximativ 13 kilometri adâncime, adăugând că mişcarea telurică a fost de scurtă durată. În decurs de o oră după producerea cutremurului, au fost înregistrate peste 20 de replici.
Cutremurul, produs la ora locală 11:42 (21:42 ora României), a fost resimţit din Los Angeles până în San Diego şi chiar în Las Vegas. USGS consideră seismul drept unul "moderat". Aproximativ 500 de cutremure de acest gen au loc pe suprafaţa globului în fiecare an.
Clădirile înalte din centrul oraşului american au fost zdruncinate pentru câteva secunde, iar primăria oraşului a fost evacuată. Oamenii s-au întors în clădiri după câteva minute de la încetarea cutremurului. Los Angeles este cel mai mare oraş din California, cu o populaţie de aproximativ 3,6 milioane de oameni.
Departamenul de pompieri din Los Angeles a anunţat că, pentru moment, nu au fost raportate victime sau pagube materiale majore.
California este traversată de una dintre cele mai active falii seismice din lume şi este lovită deseori de cutremure puternice. Ultimul, produs în 1994, având magnitudinea de 6,7, a provocat moartea a 72 de persoane şi rănirea altor 10.000.