Managerii de spitale sunt obligaţi să plătească zeci de milioane pentru un curs de opt zile, care se poate face numai în Capitală.
Ministerul Sănătăţii, condus de Eugen Nicolăescu, îi obligă pe directorii celor 19 spitale din Prahova să urmeze cursuri de pregătire profesională. Până aici, nimic rău, numai că aceste cursuri sunt organizate, pe bani grei şi în exclusivitate, de Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Managementul Sanitar, unitate coordonată de ministrul sănătăţii publice. Astfel, pentru un curs de numai opt zile, şcoala respectivă încasează de la un manager de spital 21 de milioane de lei vechi, la care se adaugă taxa pentru examenul final şi costurile deplasării la Bucureşti, în total peste 1.000 de dolari.
Salariu mai mic după absolvire
Costurile acestor cursuri sunt atât de mari, încât depăşesc chiar şi salariile directorilor de spitale. Cel puţin aşa a păţit Florentin Georgescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Movila“ din Ploieşti, unul dintre cei 19 directori de spitale prahovene, obligaţi să urmeze cursurile respective.
„Anul acesta taxa este de 2.100 de lei, iar cursurile pe care le-am făcut eu au fost concentrate în perioada 15-19 septembrie şi 13-17 octombrie. În plus, naveta la Bucureşti pentru aceste cursuri şi examenul de final le-am plătit tot eu, separat, costurile totale ridicându-se la aproximativ 3.000 de lei“, a declarat managerul Spitalului „Movila“, Florentin Georgescu. Acesta a mai adăugat că, la aceste cursuri, profesorii predau legislaţia valabilă pentru anul respectiv şi modul de aplicare a acesteia în unităţile medicale. Cât de utile au fost aceste cursuri de opt zile care au costat peste 30 de milioane de lei vechi? Răspunsul vine de la acelaşi director.
„Înainte de efectuarea acestor cursuri aveam salariul stabilit la 2.800 de lei, iar acum, chiar dacă le-am absolvit, salariul meu a fost recalculat în funcţie de numărul de paturi ale spitalului pe care îl conduc şi primesc doar 1.900 de lei“, susţine Georgescu. Sunt însă şi directori mulţumiţi de cursuri. „Chiar dacă par scumpe, cursurile sunt bune pentru că ne aduc la zi cu tot ce înseamnă legislaţie“, a declarat Călin Boeru, directorul maternităţii din Ploieşti.
Consiliul de Administraţie al şcolii a stabilit taxele
„Taxa de 2.100 de lei a fost stabilită printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţ ie. Nu a existat nicio taxă de examinare, pentru că la finalul cursurilor directorii au fost rugaţi să treacă priorităţile spitalelor pe care le conduc. Suntem o unitate publică, dar care se autofinanţează din aceste cursuri şi din proiectele de cercetare“, a declarat Mariana Negoiţă, şeful compartimentului Comunicare al SNSPMS.
"Suntem o unitate publică, dar care se autofinanţează din aceste cursuri şi din proiectele de cercetare.", Mariana Negoiţă, şef comunicare SNSPMS