El a pierdut controlul maşinii, a lovit două persoane din public şi a avariat alte patru vehicule parcate pe marginea traseului.

În urma impactului, doua persoane au fost rănite. Victimele au fost preluate de un echipaj SMURD care i-a transportat de urgenţă la spital.

"Din cercetarea la faţa locului şi din declaraţiile martorilor oculari rezultă faptul că autoturismul marca Ford Scorpio încercând să facă o manevră de întoarcere cu frâna de mână a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit late patru autoturisme parcate", a declarat Sergiu Iura, poliţist Serviciu Poliţia Rutieră Cluj.

Deşi au cunoştinţă de "cursele de liniuţe" care se desfăşoară în Cluj, poliţiştii se declară neputincioşi în faţa acestui fenomen.

"În fiecare joi am înţeles că asta-i activitatea care se desfăşoară aicea şi de care noi avem cunoştinţă dar nu putem să le controlăm în totalitate", a mai declarat Sergiu Iura, poliţist Serviciu Poliţia Rutieră Cluj.

(10:35)