Cum se fac nunţile la canadieni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Mă întrebam cum se desfăşoară nunţile în Canada, unde mirii sunt, în multe cazuri, din zone îndepărtate ale lumii, cu obiceiuri şi religii diferite. Am participat anul acesta la două nunţi canadiene. La prima nuntă, mireasa româncă, de religie ortodoxă, s-a căsătorit cu un iranian, mahomedan. Au avut nunta într-un hotel nou, din Niagara, o clădire modernă cu vedere la celebra cascadă. La cea de-a doua nuntă, mireasa, tot româncă, de religie ortodoxă, s-a căsătorit cu un canadian, de credinţa un altfel similară celei creştine. Au avut nunta într-o clădire frumoasă, cu lustrul trecutului glorios al stilului tudorian.

Elena Buică

Nunţile aici au un preambul. Cu trei săptămâni înainte de nuntă, invitaţii se duc în vizită la miri, unde li se serveşte o masă, cam tot ca cea pentru nuntă, la care se mai adaugă câte un mic cadou. Mireasa petrece cu femeile şi ginerele cu bărbaţii. Atunci se prezintă şi cadourile de nuntă sau plicurile cu bani.

Cadourile se aleg de la magazinul în care mirii au prezentat o listă cu obiectele necesare noii căsnicii, însoţite de detalii şi preţul lor. După ce este cumpărat un obiect, este şters de pe listă. În invitaţiile primite acasă este indicat şi magazinul ales, precum şi un alt plic timbrat, cu adresa lor, cu rugămintea de a da răspunsul dacă le onorezi nunta.

Cum era de aşteptat, ceremonia căsătoriilor a fost diferită faţă de ceea ce cunoşteam. Ceremonialul celor două căsătorii a avut multe asemănări şi apoi a urmat distracţia şi masa. Mă voi referi mai mult la cea de-a doua nuntă, fiindcă am înţeles mai bine, s-a vorbit mai mult româneşte. 

Ceremonia religioasă s-a desfăşurat aşa cum se obişnuieşte aici, în credinţa creştină, credinţa comună pentru toţi cei care cred în Iisus Hristos. Momentele principale ale ceremoniei au fost descrise în programul pe care l-am primit. Invitaţii s-au aşezat în bănci. A sosit preotul şi ne-a făcut semn să ne ridicăm în picioare.

Au sosit întâi domnişoarele şi cavalerii de onoare, şase la număr, cu aceeaşi ţinută vestimentară: fetele, cu rochii negre şi cordon foarte lat din mătase albă, cu un buchet de flori albe în mână, iar băieţii în costum negru, cămaşa albă, papion negru şi un trandafir alb pe rever, aşa cum aveau părinţii şi mirele.

Nu aveau cocarde ca la nunţile din România. Am avut un motiv în plus de admiraţie pentru ei când am aflat că aceştia sunt prietenii lor de pe vremea când erau la grădiniţă. A urmat sosirea mirelui şi apoi a miresei însoţită de tată pentru a o “preda” viitorului soţ, în faţa altarului şi al martorilor-nuntaşi. Fiecare a sosit individual, cu pas ceremonial, pe muzică de orgă. 

Remarcabilă mi s-a părut prestanţa preotului. Nimic din ceea spunea nu arăta rutină, monotonie sau plictisul dat de repetiţia miilor de ceremonii. Participa intens, dar reţinut, completând cuvintele cu gesturi potrivite şi intonaţie îndelung studiată. A subliniat că mirii se leagă în faţa lui Dumnezeu să formeze o familie unită.

Preotul nu le-a pus pe cap cununiile cum este obiceiul la ortodoxi. I-a aşezat faţă în faţă, s-au prins cu amândouă mâinile şi au rostit fiecare jurământul, repetând după preot. Verighetele au fost arătate nuntaşilor, apoi mirii şi le-au pus reciproc pe deget, s-au sărutat şi au semnat actul de căsătorie. A urmat masa, dansul, muzica şi în final, tăiatul tortului şi aruncatul buchetului de mireasă. 

La ambele nunţi au fost şi dansuri româneşti ca pe plaiurile noastre şi dansuri ale ţărilor din care făceau parte mirii. Cu toţii şi-au potrivit paşii în ritmul muzicii, al dragostei şi respectului reciproc. 

Din Iran nu li s-a dat voie părinţilor să vină la cununia fiului, dar au aşezat camere de luat vederi ca să poată privi nunta în direct. La ambele nunţi n-a fost nicio vorbă, niciun gest care să facă trimitere la intimităţi, la sex sau alte lucruri similare. Frumuseţea, curăţenia şi puritatea lor oglindeau o lume a moralităţii şi a delicateţii interioare.

Cei care nu au participat la o nuntă canadiana poate îşi închipuie că mori de plictiseală. Nu-ţi dă răgaz muzica, dansul, bunătăţile de pe masă. Toasturile şi cuvântările au fost un adevărat spectacol plin de umor. Parcă mă găseam în faţa televizorului şi auzeam pe Toma Caragiu, Vasiliu Birlic, Tamara Buciuceanu, Dem Radulescu sau Rodica Popescu-Bitanescu.

Glume de bun gust pe vechile teme de adversitate amiabilă între soţi, socrii, prieteni, folosindu-se adesea şi citate celebre. Un prieten al mirelui ne spunea ce sfaturi i-a dat: “până să se însoare, i-am spus să-şi deschidă bine ochii şi după ce se însoară să îi închidă”. Multe jocuri organizate ne-au întreţinut veselia toată noaptea. Plecând acasă cu florile de pe masă, aşa cum este un alt obicei aici, am dus cu noi frumoase amintiri ale nunţilor canadienene.
 
Sursa: Observatorul