Nunta organizată de preşedintele consiliului judeţean Buzău, Victor Mocanu, pentru fiul său, deputatul PSD Adrian Mocanu, a fost cea mai profitabilă din ultimii 20 de ani de pe aceste meleaguri.
Cel puţin o mie de invitaţi, majoritatea oameni de afaceri, primari, şefi de la direcţiile sau inspectoratele judeţene ori parlamentari, au dăruit masa cu sume cuprinse între 500 şi 2.000 de euro. La aceste sume s-au adăugat, fireşte, cadourile în bani şi în bunuri ale naşilor şi socrilor.
Oamenii locului povestesc că niciodată nu a mai fost organizat eveniment de o asemenea amploare, fie de către oameni de afaceri, manelişti sau de romi care să strângă un milion de euro. Nici la nivel naţional, suma nu pare să se fi adunat în asemenea ocazii. Şi mirele, şi mireasa, Roberta Mocanu (fostă Doloiu), sunt oameni avuţi. Tânăra de 25 de ani, fiica unui prosper om de afaceri, Gheorghe Doloiu, a primit anul trecut, chiar la scurt timp după ce s-a cunoscut cu deputatul, un contract oneros din partea CL Buzău.
Printr-o semnătură, tata-socru, Victor Mocanu, a atribuit fără licitaţie firmei SC Bertini L&R International SRL, pe care o administra actuala sa noră, 114.996 lei pentru reabiltarea drumului dintre localităţile Brădeanu şi Florica. Totodată, socrul mic, Gheorghe Doloiu, care deţine principala fabrică de conserve de legume şi fructe din judeţ, a fost acuzat că, împreună cu naşul tinerilor însurăţei, primarul Constantin Boşcodeală, ar fi pus mâna pe 50 de hectare de teren. În aceste condiţii, supunem atenţiei cititorilor noştrii o dezbatere firească pe această temă.
Cum comentaţi opulenţa afişată la nunta organizată de preşedintele CJ Buză pentru fiul său în condiţiile de austeritate în care trăiesc majoritatea românilor?