Cum justifică CNA amenda dată emisiunii realizate de Anca Alexandrescu: „Nu a fost o emisiune, ci o execuţie”

Cum justifică CNA amenda dată emisiunii realizate de Anca Alexandrescu: „Nu a fost o emisiune, ci o execuţie”Anca Alexandrescu Sursa: EVZ

CNA a amendat o ediţie a emisiunii „Culisele Statului Paralel”, de la finalul lunii august, în care s-au dezbătut lucruri ce-i vizau pe câţiva lideri PNL: Robert Sighiartău, Alina Gorghiu, Emil Boc şi Florin Cîţu.

Dorina Rusu (membră CNA)  declarat că „Nu a fost o emisiune, ci o execuţie”, făcând refere la o emisiune de la Realitatea Plus, moderată Anca Alexandrescu.

Membrii CNA au concluzionat că în producţia moderată de Anca Alexandrescu s-au făcut acuzaţii care lasă o „imagine denaturată asupra personajelor”, după cum a declarat Valentin Jucan.

CNA a dat o amendă de 15.000 de lei postului

„Dintr-o investigaţie nu poate face parte afirmaţia Premierul are discurs de târfă”.  Mai mult, membrul CNA a făcut şi o scurtă trecere în revistă a celor mai grave derapaje date pe post:

- Orice emisiune de investigaţie jurnalistică comportă şi o critică acceptabilă din punctul de vedere al jurnaliştilor, care pot exagera şi sublinia fapte imorale sau comportamente care nu respectă legile. În opinia mea, această emisiune nu are un scop final aflarea adevărului.

- Emisiunea lasă publicului o sezaţie şi o imagine denaturată asupra personajelor. Este prezentată sub forma unei investigaţii jurnalistice, iar faptul că persoanele indicate nu răspund pe moment nu dă posibilitatea, cel puţin cât timp Legea Audiovizualului este în vigoare, realizării în acest mod a unui linşaj mediatic. Fac referire la câteva secţiuni pe care le-am reţinut.

- Nu cred că face parte din cadrul unei investigaţii afirmaţia „când spui Alina Ghorghiu trebuie să vomezi”

- Nu pot face parte dintr-o investigaţie acuzaţiile de crimă.

- Astfel de acuzaţii nu au cum să fie combătute în mod real, chiar dacă cei acuzaţi ar fi prezenţi. Dintr-o investigaţie nu poate face parte nici afirmaţia „Premierul are discurs de târfă”.

- Criticile sunt acceptabile, dar nu în acest mod.

În emisiunea respectivă s-a spus că Florin Cîţu ar fi activist al SIE

- „Domnul Cîţu se judecă cu fratele domniei sale. E un proces inventat, ca să ţină pe loc celalte procese”, afirmaţia aparţine unui invitat.

- O altă invitată a spus: „Florin Cîţu ar fi activist al SIE. Dacă nu este activist, este susţinut de SIE”

- „Cine sunt penalii care îl susţin pe Cîţu. Cum a vrut Alina Gorghiu să îşi scape fostul iubit de închisoare, dezvăluiri incendiare”

- Şefii ANAF Gorj, sancţionaţi de Cîţu

- Gorghiu, divorțată din cauza datoriilor lui Isar

Cum s-a apărat Realitatea Plus în faţa membrilor CNA

Marius Huc, directorul editorial Realitatea Plus, a venit în apărarea emisiunii moderate de Anca Alexandrescu. Acesta a spus, în faţa membrilor CNA, că: „Oamenii despre care am vorbit n-au răspuns. Vorbim despre oameni plătiţi din bani publici. Sunt acuzaţii la care trebuie să răspundă. Anca Alexandrescu spune că au fost contactaţi toţi aceşti oameni. Să nu facem această emisiune?

Vorbim despre oameni cu funcţii importante care nu răspund acuzaţiilor. Şi nu sunt acuzaţii făcute neaparat de noi, ci cităm din procese, din documente. Nu cred că de data aceasta am scăpat piciorul pe lângă frână.

Dezechilibrul nu vine de la noi. Oamenii aceştia nu au răspuns”, a spus jurnalistul în şedinţa CNA de astăzi, 7 octombrie 2021, potrivit paginademedia.ro.