Cum ar reacționa SUA dacă Rusia ar lovi România. Un exercițiu de război a testat acest scenariu
- Bianca Ion
- 5 septembrie 2026, 14:45
Exercițiu război. Sursă foto: AI
Un exercițiu de simulare organizat luni în Statele Unite a analizat un scenariu ipotetic în care Rusia atacă Republica Moldova în 2028, iar o dronă lovește un depozit de combustibil din România și provoacă victime civile. La exercițiu au participat actuali membri ai Congresului, precum și foști oficiali militari, diplomați și reprezentanți ai serviciilor de informații, iar reacția americană simulată a fost descrisă drept „ezitantă” de editorialistul The Washington Post, David Ignatius.
Scenariul pornea de la continuarea războiului din Ucraina până în 2028
Potrivit lui David Ignatius, exercițiul a pornit de la ipoteza că războiul din Ucraina continuă până în 2028 și ajunge într-un impas sângeros. În acest context, Moscova ar încerca să accentueze diviziunile din Europa printr-un atac asupra Republicii Moldova.
În timpul simulării, una dintre dronele rusești lovește teritoriul României, stat membru NATO, și provoacă victime în rândul civililor. Participanții au fost puși în situația de a decide cum ar trebui să răspundă Statele Unite unui asemenea scenariu.
Ignatius a descris reacția rezultată în urma exercițiului drept una „timidă”, pe fondul percepției că opinia publică din SUA nu ar susține un răspuns militar puternic.
Articolul 5 al NATO, pus în discuție în timpul simulării
Editorialistul consideră că o astfel de reacție ar putea pune sub semnul întrebării credibilitatea angajamentului de apărare colectivă prevăzut de Articolul 5 al Tratatului NATO.
„Răspunsul în cadrul acestei simulări - şi mă tem că la fel s-ar întâmpla şi în realitate - a fost unul ezitant, ceea ce echivalează cu un semnal implicit că angajamentul de securitate colectivă prevăzut de Articolul 5 al NATO este aproape lipsit de efect. În timpul simulării, membrii Congresului au convenit că opinia publică americană nu ar susţine o reacţie fermă. Iar fără leadershipul Statelor Unite, Europa ar fi fragmentată şi dezorganizată”, scrie jurnalistul.
Exercițiul a fost organizat cu sprijinul Brooks Institute al Universității Cornell și al Rockefeller Foundation. Ignatius a precizat că a asistat la simulare cu condiția să nu dezvăluie identitatea participanților.
Zeci de incidente asociate Rusiei, menționate în contextul exercițiului
Editorialistul susține că riscul unei confruntări mai ample în Europa a crescut pe fondul intensificării atacurilor hibride atribuite Rusiei.
El citează o analiză privată realizată de compania de consultanță TD International, potrivit căreia, din luna martie, ar fi fost înregistrate 63 de incidente asociate Rusiei împotriva unor ținte europene.
Dintre acestea, 43 ar fi fost incidente cu drone sau încălcări ale spațiului aerian, șase acte sau tentative de sabotaj, șase atacuri cibernetice ori de război electronic și cinci incidente maritime ostile.
Ignatius amintește, de asemenea, recentele acuzații formulate de Germania împotriva Moscovei în legătură cu atacuri cu drone și acte de sabotaj, dar și incidente similare raportate în alte state europene care furnizează armament Ucrainei.

Donald Trump NATO.Sursă foto: ChatGPT
Ignatius avertizează asupra unui posibil test al limitelor NATO
În opinia editorialistului, lipsa unei conduceri ferme din partea Washingtonului ar putea încuraja Rusia să testeze limitele NATO. În același timp, statele europene ar putea ajunge să adopte reacții tot mai dure pe cont propriu.
„Pe măsură ce Europa şi Rusia urcă treptele escaladării, ce pot face Statele Unite pentru a preveni o catastrofă? Răspunsul este simplu: America ar trebui să acţioneze din nou ca o superputere şi ca lider al alianţei transatlantice", mai scrie autorul.
Ignatius consideră că Statele Unite și aliații europeni ar trebui să transmită clar Moscovei că atacurile împotriva statelor NATO vor avea "consecinţe severe", să mențină prezența militară americană în Europa și să continue consolidarea capacităților de apărare ale aliaților.
„Pericolul de a lăsa actuala situaţie să continue nu constă doar în eşecul de a-l descuraja pe Putin și Rusia, ci şi în incapacitatea tot mai mare de a-i tempera pe aliaţii europeni, care se simt abandonaţi şi devin tot mai disperaţi. Avantajul forţei militare americane nu este doar acela de a purta războaie, ci şi de a le opri.", concluzionează editorialistul The Washington Post, avertizând că lipsa unei reacții coordonate între SUA și Europa poate crește riscul unei confruntări directe cu Rusia.