Selecţionerul şi-a salvat scaunul prin egalul cu Franţa, întrucât echilibrul grupei le poate oferi tricolorilor şanse teoretice până spre finalul campaniei.
Duelul dintre România şi Franţa s-a jucat cu sabia deasupra capului atât pentru Raymond Domenech, cât şi pentru Victor Piţurcă. Dacă în tabăra „cocoşilor“ remiza de la Constanţa menţine suspansul în privinţa selecţionerului francez, postul lui Piţurcă pare salvat până la finalul campaniei.
Înaintea meciului cu „cocoşii“, Mircea Sandu, preşedintele FRF, a declarat că problema demiterii lui Victor Piţurcă se va pune doar în momentul în care România nu mai are şanse de calificare la Cupa Mondială din 2010. În aceste condiţii, faptul că grupa din care face parte naţionala tricoloră este foarte echilibrată reprezintă un mare avantaj pentru selecţioner. Rezultatele înregistrate până acum au făcut ca nu mai puţin de cinci dintre cele şase echipe să aibă şanse de calificare. După cum evoluează ostilităţile, e posibil ca soarta grupei să se decidă în ultima clipă.
Şi totuşi, clauza
Cel mai probabil, România va păstra şanse de calificare până la sfârşitul campaniei, sau măcar până aproape de finalul ei. În condiţiile în care Victor Piţurcă ne-a obişnuit să ţină de scaun indiferent de criticile celor din jur, este de aşteptat ca acesta să se agaţe chiar şi de şansele matematice provocate de jocul rezultatelor (cum ar fi, de exemplu, invocarea posibilităţii ca Feroe să învingă în Franţa, meci programat anul viitor, pe 10 octombrie). De asemenea, clauza pe care federaţia trebuie să i-o plătească selecţionerului în caz de demitere are un rol important. Este uşor de anticipat că, dacă naţionala ratează calificarea cu câteva meciuri înainte de încheierea campaniei, Mircea Sandu îl va mai răbda pe Piţurcă şi pentru acele partide, pentru a nu-i plăti clauza de aproximativ 500.000 de euro.
În acest moment însă, relaţiile dintre cei doi rămân destul de reci. Furios de prestaţia României în a doua parte a jocului cu Franţa, şeful FRF a părăsit tribuna oficială a stadionului „Farul“ cu zece minute înainte de fluierul final!
Nici Victor Piţurcă nu a fost prea fericit după meci: „Sunt mâhnit pentru că am avut jocul la dispoziţia noastră. Am făcut prea repede pasul înapoi. La 2-0 trebuia să jucăm, dar am avut în faţă o echipă extraordinară“. SELECŢIONERUL, DESFIINŢAT
Balaci: „Golurile noastre au fost pură întâmplare!“
Cu toate că România a condus Franţa cu 2-0 şi a încheiat neînvinsă în faţa vicecampioanei mondiale, selec- ţionata antrenată de Victor Piţurcă a cules mai multe critici decât aprecieri din partea oamenilor din fotbal. „Am jucat cu şase fundaşi“
Printre cei mai vehemenţi este fostul mare internaţional Ilie Balaci, care nu a văzut nimic pozitiv în jocul tricolorilor.
„Golurile noastre nu au avut la bază nicio tactică, au fost pură întâmplare. O pasă greşită a francezilor şi o fază fixă, asta nu se numeşte tactică! Eu nu cred că România a dominat în primele 30 de minute. Ceea ce a făcut Franţa în a doua repriză se numeşte dominare, cu pase şi cu driblinguri ca la carte. Din echipa României nu mi-a plăcut niciun jucător, de la francezi m-au impresionat Ribery şi Gourcuff“, a declarat Balaci pentru EVZ.
„Marele Blond“ crede că punctul slab al naţionalei este linia de mijloc, alcătuită din jucători care în realitate sunt fundaşi de meserie.
„Am avut în formula de start şase fundaşi. Nu putem câştiga cu mingi aruncate în faţă şi aşteptând totul de la Mutu. Unii îi critică prestaţiile, dar la naţională nu are cine să îi paseze! Nu avem mijlocaşi şi cred că în campionatul intern se găsesc doi-trei jucători care ar putea aduce un mare plus la mijlocul terenului. Nu vreau să le spun numele, ca să nu se interpreteze că fac sugestii“, a mai spus Ilie Balaci
Mircea Rădulescu: „Omul îşi apără scaunul“
Mircea Rădulescu, directorul Şcolii Federale de Antrenori, este omul delegat de Victor Piţurcă să urmă- rească îndeaproape Franţa şi să-i prezinte rapoarte. „Riciu“ consideră că încăpăţânarea selecţionerului de a rămâne pe banca României este de înţeles.
„Acum, şansele de calificare depind de nişte conjuncturi. Nu ştiu de unde să mai luăm punctele pierdute acasă... Trebuie totuşi să-i respectăm dorinţa lui Piţurcă de a nu demisiona. Omul îşi apără scaunul“, ne-a declarat Rădulescu.
Nici Ilie Balaci nu crede că Piţurcă ar trebui să plece în acest moment: „Şanse de calificare mai sunt şi nu cred că are rost să vorbim despre schimbarea antrenorului la mijlocul campaniei. Ar veni un tehnician care nu cunoaşte jucătorii şi nu cred că ar putea face minuni într-un timp scurt. Dacă nu vom mai avea şanse şi se va dori o reconstrucţie, atunci poate că ar trebui să vină alt antrenor!“.
PRETENŢIOS. Balaci ar vrea ca toţi să joace precum o făcea el ca fotbalist