Curios să văd ce mai este nou, ca orice om care lipsește din mediul curent și revine la activitățile sale, odată întors acasă dintr-o scurtă vacanță, am luat la răsfoit presa online. Nu am găsit mari clinteli, față de cum lăsasem cu doar o săptămână și ceva în urmă. În Cazul „Caracal”, aceleași dubioșenii, în Cazul „Ce Președinte Or Mai Vrea Serviciile”, aceleași tangouri, iar primele în topurile news-urilor, aceleași știri din categoriile „Incredibil!”, „Răsturnare de situație”, și „Omenirea în alertă”. Ceva însă tot mi-a atras atenția.

O poveste ridicolă pusă în circulație de euro-parlamentarul Ramona Strugariu a făcut săptămâna trecută vâlvă pe rețelele de socializare și a fost preluată de câteva publicații, fără să fi fost însă cât de cât analizată critic.

Pentru cine nu știe, Ramona Strugariu este fosta șefă de cabinet a Monicăi Macovei pe durata ultimei legislaturi a Parlamentului European și, din acest an, este europarlamentar al partidului PLUS, condus de Dacian Cioloș. Deci, o persoană care poate emite ceva pretenții în privința credibilității.

Să vedem mai întâi întâmplarea în măsură să o fi mișcat pe euro-deputata PLUS Ramona Strugariu, într-atât încât să simtă nevoia de a o povesti, de a se indigna ca la carte și de a mai și lansa în final o cruntă amenințare din gama „nu luăm prizonieri”, așa cum promite pe toate gardurile înspăimântătorul contabil cu cheliuță și creion după ureche, liberalul Florin Cîțu.

„Am ajuns la Gara de Nord și pe trepte în față stătea un om care plângea. Nu era beat, nu era murdar, nu era drogat, și chiar dacă ar fi fost, tot era un om care plângea.

L-am întrebat ce vrea și a spus că vrea doar un bilet ca să ajungă acasă, să ia pensia și apoi să se întoarcă iar la București pentru că nepoțelul lui e internat la spitalul Grigore Alexandrescu și doamna doctor a cerut 4 milioane pentru operație și nu are de unde îi da.

Nici nu se mai putea ține pe picioare. I-am luat bilet și o sticlă cu apă și l-a bușit plânsul și mai tare, că nu-i venea să creadă. Mi-a arătat actele de la spital ale copilului și mi-a spus că a dormit o săptămână pe lângă scările de la spital, afară, că nu l-au primit. Nu putea mânca, de oboseală și de emoție.

Toată pensia lui e 4 milioane. L-am ajutat cum și cât am putut. Mi s-au tăiat genunchii și m-am așezat jos undeva și eu, așteptând un tren și plângând, dar ce voiam să vă spun:

1. Doamna doctor, oricine ați fi, dacă așa e într-adevăr și ați cerut 4 milioane pentru operație să vă fie rușinea rușinii pământului, atât de tare, de să nu mai puteți călca pe el; 2. Câinilor, ați umilit atât de tare țara asta și ați călcat atât de tare în picioare orice urmă de demnitate și de minimă condiție umană, încât voi chiar meritați toată lupta asta până la sânge din care să nu mai rămână nici urmă de voi. Nici cea mai fină urmă. Și o să o ducem. Eu, una, o să o duc. Atât pot spune acum. Ne mai auzim.”

Este tare scena imaginată, nu-i așa? Povestioara are toate mirodeniile necesare: un bunic nedormit și nemâncat, trimis de o bestie de doctoriță după bani ca să-i trateze nepoțelul bolnav, internat în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, iar toate astea, pentru că țara nu este condusă de partidul lui Dacian Cioloș.

Trecând peste fracturile cât hăul din istorioara țesută de urmașa Monicăi Macovei, trecând și peste faptul că nu se știe cine este bunicul, cine este copilul și cine este doctorița, deși autoarea ficțiunii pretinde că a văzut „actele de la spital ale copilului” - greu de înțeles de ce nu a făcut o poză cu telefonul, și bunicului, și documentelor - ignorând faptul că naratoarea aruncă o scârbavnică anatemă peste un spital serios și performant, cu porțile deschise 24/24 copiilor aflați în suferință, cu tot cu medicii de acolo, cunoscuți de zeci și sute de mii de părinți cu odrasle tratate de ei ca fiind oameni întregi la suflet și la minte, lăsând la o parte ridicolul accentului pus pe reacția ei, aceea de a se fi „așezat jos undeva și eu, așteptând un tren și plângând”, rămâne finalul. Unul absolut bolnav! Doar boala poate explica faptul că scopul unei invenții cap-coadă este doar constituirea unui pretext pentru o amenințare gravă: „..meritați toată lupta asta până la sânge din care să nu mai rămână nici urmă de voi...” Nici urmă de cine? Cui ar vrea să șteargă orice urmă? Oricui nu este cu ea, cu Monica Macovei, cu Dacian Cioloș, cu Vlad Voiculescu, demiurgul spitalelor întemeiate pe doctrina DNA în Sănătate, oricui nu este cu ei, sau cu cei ca ei?

Pe cine amenință totuși alde ăștia care vor să șteargă orice urmă a unor ființe umane și care promit adversarilor lor că ei nu iau prizonieri? Cum vor să șteargă urme de oameni și cum vor face, ca să nu ia prizonieri? Vor omorî oameni, ca să nu trebuiască să îi ia prizonieri, și îi vor îngropa în beton sau îi vor dizolva în acizi, ca să nu rămână urme? Oamenii ăștia sunt întregi la cap? Mă îndoiesc!

Dacă pentru copii există spitale prestigioase, așa cum unul este chiar „Grigore Alexandrescu”, pentru oamenii ăștia în stare de orice minciună și de amenințări grave, în stare de a compromite pe oricine și orice, doar ca să își atingă scopurile, există vreun spital? Din câte știu eu, da, există!

P.S. Atunci când îi invita pe oameni să o voteze pentru Parlamentul European, Ramona Strugariu spunea că își va „raporta toată activitatea politică, din prima până în ultima zi la integritate, transparență, competență, demnitate, onestitate, asumare, muncă, respect, luciditate, solidaritate.” Poate nu ar strica să-și raporteze activitatea și la niște calmante!