CTP: Ponta s-a asigurat că va primi un verdict favorabil în cazul plagiatului
- Cristina Botezatu
- 29 iunie 2012, 13:24

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, aseară, că premierul Victor Ponta a spus că va demisiona dacă se va dovedi că a plagiat doar fiindcă şi-a asigurat un verdict favorabil.
"Faptul că Ponta a declarat pentru El Pais că îşi va demisia dacă se dovedeşte plagiatul este pentru mine un indiciu clar că Ponta s-a asigurat de un verdict inţelept din partea Comisiei de Etică", a spus CTP, la emisiunea "Sub semnul întrebării" difuzată de B1 TV. Victor Ponta nu este capabil de astfel de gesturi de onoare, a mai spus jurnalistul, precizând că atitudinea premierului s-a schimbat dramatic de la debutul scandalului. "Un om care poate să-şi susţină cauza într-un caz de plagiat primitiv ca al domnului Ponta este capabil de astfel de gesturi. Nu-l cred pe Ponta capabil de vreun gest de onoare, schimbarea este la 180 de grade. Mai întâi a spus că nu ţine la titlul la doctor, acum şi-a schimbat atitudinea", a spus Cristian Tudor Popescu. Citiţi şi:
- Ministrul Educaţiei îl spală pe Ponta de plagiat. A dizolvat Consiliul care analiza mâine plagiatul. "Nu ştiam că se întâlneau mâine"