CSM București, mai tare decât Steaua și Dinamo

CSM București, mai tare decât Steaua și Dinamo

Clubul patronat de Primărie are din sezonul viitor 6 echipe de primă ligă.

Înființată în urmă cu exact trei ani, gruparea CSM București a ajuns într-un timp record să fie mai tare decât ”departamentalele” Steaua și Dinamo. Apărut în urma unei idei îndrăznețe a cunoscutului om de sport Valentin Samungi, care ocupă acum funcția de directorul general, Clubul Sportiv Municipal Bucuresti e prezent în prima ligă la handbal masculin și feminin, volei masculin și feminin, rugbi și baschet. Cu șase discipline în prima ligă, CSM e mai tare decât Steaua sau Dinamo la acest capitol! Ultima sosită pe prima scenă e echipa de handbal masculin, care a obținut promovarea săptămâna trecută. În fruntea echipei e un nume celebru, directorul tehnic Cornel Oțelea. Echipa de handbal masculin, pregătită de tandemul Ioan Chira (principal) - Daniel Anca (secund), e cea mai tânără din ligă. Media de vârstă e de doar 22 de ani. Pe 21 iunie, CSM București va sărbători 3 ani de existență. La sărbătoare vor participa, printre alții, Sorin Oprescu, primarul capitalei, viceprimarul Victor Iovici, Adriean Videanu, ministrul Ministerului Economiei și Razvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Turismului și Dezvoltarii.

Ne puteți urmări și pe Google News