Sedanul compact Cruze produs de Chevrolet s-a vândut în 270.000 de unităţi, de la debutul său comercial, în primăvara anului trecut, a anunţat producătorul american.
Numai în primul semestru din 2010, Chevrolet a comercializat, la nivel mondial, 140.000 de autoturisme din gama Cruze, un rezultat mai bun cu 18% decât cel obţinut în perioada similară a anului trecut.
Cruze, model concurent cu Ford Focus Sedan, Skoda Octavia sau Renault Fluence, este disponibil în 60 de ţări, între care şi România, urmând ca din septembrie să ajungă şi în showroom-urile din Statele Unite ale Americii.
Chevrolet a comercializat, în 2009, circa 3,5 milioane de automobile la nivel mondial.