Croaţi catolici forţaţi să mănânce pagini din Biblie

Croaţi catolici forţaţi să mănânce pagini din Biblie

Un fost militar musulman bosniac a fost condamnat miercuri la 11 ani de închisoare pentru că a maltratat "fizic şi psihic" mai mulţi croaţi din Bosnia, obligându-i să mănânce pagini din Biblie în timpul conflictului din 1992-1995, relatează AFP.

Tribunalul pentru crime de război din Bosnia a precizat într-un comunicat că l-a condamant pe Zijad Kurtovici, în vârstă de 41 de ani, pentru delicte comise în octombrie 1993, în satul Donja Dreznica, în apropiere de oraşul Mostar, în sud-vestul Bosniei.             

Potrivit actului de acuzare, Kurtovici şi-a bătut victimele, deţinute într-un imobil aparţinând Bisericii catolice, cu bastonul dar şi cu statuete ale sfinţilor.            

 El şi-a umilit, de asemenea, victimele, forţându-le să mănânce pagini din Biblie şi alte cărţi sfinte.             

Deşi aliaţi împotriva forţelor sârbe bosniace, croaţii şi musulmanii au fost în război timp de 11 luni în perioada 1993-1994.            

Din cei 3,8 milioane de locuitori ai ţării, aproximativ 40 la sută sunt musulmani, 31 la sută sârbi ortodocşi şi zece la sută croaţi catolici.             

Conflictul s-a soldat în total cu 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi.             

Foştii oficiali de rang înalt acuzaţi de crime de război în fosta Iugoslavie sunt judecaţi de Tribunalul Penal Internaţional (TPI) de la Haga. Tribunalele locale sunt autorizate de TPI să judece dosarele mai puţin importante. 

(20.00)

Ne puteți urmări și pe Google News