Tot mai mulţi români renunţă la contractele de leasing sau folosesc transportul în comun în loc de taximetre. Criza economică deblochează traficul din marile oraşe.
Dacă, până acum câteva luni, străzile Bucureştiului - considerat cel mai aglomerat oraşal ţării - erau înţesate de maşini, de acum poliţiştii spun că au rămas doar câteva intersecţii „dureroase“, la ore de vârf.
Cauze sunt mai multe, însă toate se leagă de lipsa banilor: maşinile achiziţionate „pe firmă“ s-au împuţinat, bugetele familiale pentru combustibil sunt mai mici, iar mulţi dintre cei care au cumpărat autovehicule în leasing încep să renunţe la ele pentru că nu-şi mai permit să plătească ratele.
Străzi tot mai libere
Situaţia este certificată de poliţiştii de la Brigada Rutieră. „A scăzut vizibil numărul de maşini care circulă pe străzile Capitalei. Dacă până acum mai toate arterele principale ale oraşului erau înţesate de vehicule pe tot parcursul zilei, acum au rămas doar câteva artere sau intersecţii în care traficul este mai aglomerat doar dimineaţa şi seara, au precizat poliţiştii. Unul dintre motivele scăderii valorilor de trafic ar fi - în opinia acestora - şi faptul că bucureştenii au re nunţat să mai folosească maşina pentru o parte din deplasările în oraş.
Mihai Vlădărău, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), admite, la rândul său, că în ultima lună s-a circulat mai uşor prin oraş. „Se vede cu ochiul liber că a scăzut numărul maşinilor private, iar asta a condus la o circulaţie mai fluentă a mijloacelor de transport RATB. Se observă şi o tendinţă de creştere a numărului călătorilor“, a comentat acesta.
Taximetriştii nu au însă mari motive de bucurie. „Au scăzut şi numărul de comenzi, şi încasările. Criza a culminat în luna ianuarie, care a fost cea mai proastă de când fac eu taximetrie, de 20 de ani“, se plânge Gheorghe Ciocea, de la firma Taxi Cobălcescu.
- Pe de altă parte, vânzările de autoturisme noi au scăzut anul trecut cu 8,6%, la circa 285.500 de unităţi, în timp ce înmatriculările maşinilor la mâna a doua au crescut cu 150%, ajungând la 300.000. După triplarea taxei de poluare pentru maşinile second-hand, vânzările au scăzut cu peste 50%.
În această vreme, tot mai mulţi români încearcă să scape de autovehiculele luate în leasing. Site-urile de profil sunt înţesate de anunţuri. Spre exemplu, Bogdan vrea să renunţe la un Renault Symbol şi, implicit, la leasingul care-i scoate lunar 192 de euro din buzunar. Asta, deşi a achitat, până acum, 40% din valoarea maşinii. Motivul e simplu: are o agenţie imobiliară în Braşov care n-o duce prea bine de vreo patru luni încoace. (A contribuit Cristina Sbîrn)
PROFITURI MAI MICI Vânzările de benzină au scăzut deja
- Dacă efectele crizei nu s-au făcut deja vizibile la marii producători (Petrom şi Rompetrol), benzinarii particulari spun că vânzările de carburanţi în acest an au scăzut cu până la 25% faţă de perioada similară a lui 2008.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Benzinarilor Particulari, Ion Tache, „criza este deja vizibilă şi este din plin resimţită şi de benzinarii particulari“. El spune că, începând de pe 15 ianuarie, vânzările au scăzut cu 20%-25%, în condiţiile în care în ultimele două luni din 2008 cererea a fost mai mică cu 10%-15% faţă de noiembrie şi decembrie 2007. În ceea ce priveşte vânzările Rompetrol, oficialii companiei susţin că în ultimele două luni cererea de carburanţi a crescut cu 10%.
Principalele motive au fost preţurile mai mici, ca urmare a cotaţiei internaţionale a ţiţeiului şi perioada Sărbătorilor. Pentru acest an, oficialii companiei se aşteaptă la o reducere a vânzărilor de până la 15%. Motivele invocate de aceştia: firmele renunţă la o parte din autoturismele achiziţionate în leasing, iar preţurile carburanţilor cresc din cauza majorării accizei şi cotaţiei ţiţeiului. La polul opus, oficialii Petrom sunt mai optimişti şi spun că în acest an vânzările au păstrat „un trend constant“. (Ciprian Mailat)
PLOIEŞTI
Trenurile sunt tot mai pline de navetişti
De la începutul acestui an, şoferii care ies din Ploieşti pe DN 1, spre Bucureşti, au parte de o surpriză plăcută: se circulă lejer, fără blocaje în trafic de zeci de minute.
În schimb, trenurile au început să se umple din nou de navetişti. Motivul: restrângerea activităţii în domeniul construcţiilor, al comerţului şi al distribuţiei a determinat conducerile companiilor să fie mai atente cu cheltuielile de transport. Astfel, tot mai multe firme le-au „confiscat“ angajaţilor maşinile de serviciu, cu care făceau naveta. „Luna trecută am fost nevoit să returnez firmei de leasing cinci autoturisme cu care angajaţii mei făceau teren. Nu mai am bani să plătesc ratele, aşa că am renunţat la o parte dintre angajaţi şi, implicit, la maşinile de serviciu“, povesteşte Paul Oprea, patronul unei agenţii imobiliare.
Potrivit Poliţiei Rutiere Prahova, numărul maşinilor care tranzitează DN 1 a scăzut cu până la 20% faţă de luna decembrie 2008. „Nu-mi vine să cred cât de bine se circulă acum. Înainte îmi lua o oră să ies din Ploieşti“, spune Dan Tomescu, şofer la o firmă de transport persoane pe ruta Ploieşti-Bucureşti.
Încasări cu 15% mai mari
Pe de altă parte, mulţi ploieşteni care fac naveta au apelat din nou la călătoriile cu trenul. „Cel puţin la trenurile de dimineaţă, spre Capitală, încasările au crescut cu 15%. Dacă până acum majoritatea clienţilor era formată din pensionari şi studenţi, acum sunt oameni din toate categoriile“, spune Maria Ionescu, casieră la staţia CFR Ploieşti Sud. „Înainte făceam naveta cu maşina, dar de la firmă nu se mai decontează bonurile de benzină, aşa că merg cu trenul, că e mai ieftin“, recunoaşte Andrei Pascu, angajat al unei multinaţionale din Bucureşti.
Destul de afectat de criza economică este şi transportul în comun din Ploieşti. „Din cauza restrângerii activităţii unor companii cu care aveam convenţii pentru transportul angajaţilor, numărul călătorilor a scăzut în ultimele trei luni. Am renunţat la plata unor sporuri şi sperăm să nu fim nevoiţi să trimitem angajaţii în şomaj tehnic“, declară Radu Popescu, directorul Regiei Autonome de Transport Ploieşti. (Marius Nica)
DIN ŢARĂ
Taximetriştii au rămas fără clienţi
În mai toate oraşele mari din ţară, efectele crizei financiare îşi fac simţită prezenţa, mai ales în domeniul transporturilor.
Astfel, încasările taximetriştilor au scăzut simţitor, iar mijloacele de transport în comun par să fi revenit în preferinţele locuitorilor din oraşele reşedinţă de judeţ.
- La Timişoara, taximetriştii se plâng că anul acesta li s-au redus clienţii la jumătate, în timp ce reprezentanţii regiei de transport spun că a crescut simţitor numă rul biletelor şi al abonamentelor achiziţionate.
- Şi la Iaşi, numărul călătorilor cu mijloacele de transport în comun s-a mărit, iar încasările taxime triştilor au scăzut cu 30% faţă de octombrienoiembrie 2008, po tri vit reprezentanţilor patronatului de transport în regim de taxi.
- Nici Craiova, oraşul unde anul trecut călătoriile cu taxiurile erau în topul preferinţelor, nu a scăpat de efectele crizei. „Aproape toată ziua stăm în staţii. Nu prea mai face lumea comenzi“, se plânge taximetristul Nelu Cimpoiaşu.
- Iar la Sibiu, taximetriştii au ieftinit tarifele cu 40 de bani pentru a reduce pierderile.
- În judeţul Cluj, traficul rutier a înregistrat scăderi de 10%- 15%, cele mai afectate fiind traficul greu şi cel de persoane, potrivit comisarului Alexandru Mureşan, şeful Poliţiei Rutiere Cluj. (Mara Popescu)