Litoralul românesc se confruntă cu o acută lipsă a forţei calificate de muncă şi criza se pare că se va continua şi în sezonul estival.
Au recunoscut-o responsabilii din turism, care susţin însă că nu este treaba lor, ci a agenţilor economici să-şi păstreze salariaţii. Aceştia din urmă preferă să muncească în străinătate, unde sunt mult mai bine plătiţi decât acasă.
„Dacă aici un lucrător calificat este plătit în medie cu 300 de euro pe lună, acolo câştigă 1.000-1.200 de euro, aşa că o primă soluţie ar fi să câştige mai bine aici“, spune secretarul de stat în Ministerul Turismului, Lucia Morariu, care recomandă agentului economic să-şi perfecţioneze managementul, să-şi diminueze costurile în altă parte şi să crească în acest fel salariile. Hotelierii sunt însă de altă părere.
Ei susţin că, în ultimii ani, au băgat bani grei în modernizarea unităţilor hoteliere, acuzând „că birurile mari şi multe impuse de stat“ nu le mai lasă loc de salarii mari pentru angajaţi. Aşa că se mulţumesc să folosească elevi şi studenţi care acceptă să fie plătiţi aproape simbolic. „Îi calificăm la locul de muncă, dar până şi ei pleacă afară după ce învaţă meserie“, susţine Victor Scurtu, şef de restaurant, care lucrează din anul 1965 în Mamaia.
Există însă şi agenţi economici, puţini, care trag cu dinţii să-şi păstreze personalul. Îi angajează permanent, deşi iarna salariile sunt mai mici. Directorul Hotelului Parc, Aurel Butnaru, a deschis o unitate de alimentaţie publică în Constanţa „şi în felul ăsta menţinem personalul iarna şi îl redistribuim apoi vara pe litoral în unităţile sezoniere“. La fel procedează şi şeful Complexului Cleopatra din Mamaia, Vasile Chirondojan, care îi plăteşte iarna pe salariaţi cu 700-1.000 de lei, iar vara salariile ajung şi la 2.500 de lei. Mămăliguţă libaneză Puşi în faţa faptului împlinit, agenţii economici de pe litoral caută mereu soluţii. Ahmed Sankari, din Liban, este bucătar la restaurantul Perla şi a învăţat să gătească „mămăliguţă, tochitură sau tocană şi de toate“, dar mai ales sarmale cu carne de oaie, ca în Orient, „care au mare căutare la turişti“. Cele mai multe unităţi hoteliere de pe litoral se mulţumesc însă cu personal sezonier necalificat, aşa că turiştii vor fi, probabil, nevoiţi să suporte aceleaşi servicii deficiente ca şi în anii trecuţi.