Cristiano Bergodi: „Am semnat cu ochii închişi”

Cristiano Bergodi: „Am semnat cu ochii închişi”

Noul tehnician al Stelei nu a avut nevoie să vadă contractul pe care i l-a pregătit Gigi Becali pentru a accepta provocarea din Ghencea.

Cristiano Bergodi, noul tehnician al echipei de fotbal Steaua, a spus ieri că abia aşteaptă să înceapă munca în Ghencea. Bergodi a primit acceptul soţiei pentru a petrece încă un an în România. În timp ce-şi conducea maşina pe autostrada Firenze-Bologna, Bergodi era în al nouălea cer. „Plec câteva zile în vacanţă, cu soţia şi copiii”, ne-a declarat ieri fostul căpitan de la Lazio. „Am semnat cu ochii închişi. Ştiu ce am făcut. Discuţiile le-am purtat înainte, cu Renzo şi cu Gigi, prin videotelefon. Nu mă tem de toanele lui Becali. Sunt gata de muncă la Steaua”, susţine Bergodi, plin de încredere.

Italianul nu a dorit să-şi strice concediul, pentru a veni la palatul de pe Aleea Alexandru, din Bucureşti, unde, de-a lungul timpului, au luat loc, pe „jilţul condamnatului”, toţi antrenorii „devoraţi” de Becali.

Renzo Rossi, noul „secund” de la Steaua, s-a descurcat bine la negocierile purtate cu fostul oier şi a reuşit să-i obţină lui Bergodi un salariu de 250.000 de euro pe un an. Dacă dă rezultate, tandemul italian continuă automat în Ghencea, pentru încă o stagiune. Rossi şi Bergodi nu şi-au luat însă măsuri de precauţie: contractul nu prevede clauze de reziliere. Rossi: „Ne-a vrut şi Dinamo”

Renzo Rossi, asistentul lui Bergodi, a declarat ieri că a fost ofertat şi de Dinamo. „Ne-a vrut şi Dinamo, dar Steaua a venit prima cu oferta. Nu a fost licitaţie. Ne-am dus la cel care ne-a vrut cel mai mult”, a explicat Rossi, care este mâna dreaptă a lui Bergodi încă din perioada de la FC Naţional. Pedrazzini avertizează Massimo Pedrazzini, ultimul antrenor principal al Stelei, a părăsit ieri România, pentru a i se alătura lui Walter Zenga la conducerea tehnică a echipei Palermo, din Serie A. La plecare, Pedraz zini i-a avertizat pe compatrioţii săi, Bergodi şi Rossi, că vestiarul Stelei nu e cel mai liniştit loc din lume. „Dayro Moreno a fost exclus din lot pentru că nu a avut respect faţă de colegii săi şi faţă de antrenori. Lăcătuş l-a iertat de prea multe ori pe columbian”, a spus Massimo. Aflând despre ieşirile sudamericanului, Renzo a comentat: „O să vedem ce se va întâmpla cu Dayro. Dacă se încadrează în condiţiile puse de noi, bine. Dacă nu - nu”.

Rossi a discutat sâmbătă cu patronul Gigi Becali despre soarta celor care creează atmosferă negativă în vestiar. „Rossi mi-a spus nişte lucruri despre jucători pe care eu nu le ştiam. Gata cu vedetismele. Cine nu munceşte, out!”, a decretat Gigi Becali.

"Discuţiile le-am purtat înainte, cu Renzo şi cu Gigi, prin videotelefon. Nu mă tem de toanele lui Gigi Becali. Sunt gata de muncă la Steaua."- Cristiano Bergodi, noul antrenor al Stelei

TEORIE Bergodi, păpuşarul

Cristiano Bergodi este un antrenor atipic pentru fotbalul românesc. Steliştii pot să-şi ia adio de la şedinţele relaxate de antrenamente, unde celebrul 5 contra 2 e de bază. Italianul, care crede că fotbalişii români stau prost la pregătirea tactică, obişnuieşte să-şi ţină elevii ore întregi pe teren, fără minge. Bergodi îi aşază pe fotbalişti „cu mâna” pe zonele de teren pe care trebuie să le acopere în diverse situaţii de joc. În primele săptămâni pe care le petrece cu elevii săi, Bergodi le dă mingea jucătorilor o dată la 3-4 zile.

Ne puteți urmări și pe Google News