Cristian Sima, despre Viorel Hrebenciuc: "Avea o influenţă imensă în sistem"

Cristian Sima, despre Viorel Hrebenciuc: "Avea o influenţă imensă în sistem"

Cristian Sima a relatat într-un interviu câteva episoade în care s-a întâlnit personal cu Viorel Hrebenciuc. "Avea o influenţă imensă în sistem", spune acesta.

"L-am cunoscut personal pe Viorel Hrebenciuc abia în septembrie 2012. Cătălin Predoiu a venit cu ideea că, dacă cineva mă poate scoate din mlaştina cu probleme în care ajunsesem, doar Hrebe ar fi putut s-o facă. Mi l-a descris că un om de cuvînt, foarte puternic, dar şi foarte tranşant. Realitatea, chiar de la prima întîlnire , a fost cu totul alta", spune Cristian Sima.

”Deja de la prima întîlnire, ţinută la crîşmă din cartierul francez, locul preferat al marelui combinator, am înţeles cam ce fel de personaj e domnul Hrebenciuc. Din start a început să mă măgulească cu complimente, să-mi spună cum eu sunt prea sus, prea bun, prea isteţ în profesia mea, şi cum ceilalţi nu trebuie ignoraţi pentru simplu fapt că nu înţeleg. A subliniat că trebuie să am răbdare pentru că, un geniu că mine este greu de înţeles. Bref, concluzia era, crează ce idei vrei dar lasă-mă pe mine să le comercializez. Hrebenciuc nu ştia însă cît teatru pot să joc şi mă băgase deja în aceeaşi oală cu predoiu cu care putea să sterga pe jos fără că acesta să-şi dea seama şi la sfîrşit mai storcea şi cîrpă murdară pe pantofii domnului ex ministru. Hrebe îmi mîngîia orgoliul într-un mod atît de libidinos, încît îmi aducea aminte de celebrul apelativ al lui SOV stimate domn , apelativ pe care Vîntu îl acompania cu un scuipat verbal. Deşi eram într-o situaţie disperată, care nu îmi permitea să etalez ironiile care-mi veneau în minte, pînă la urmă, tot nu m-am putut abţine, şi cînd mi-a făcut apologia fostei sale secretare, Dorina Mihăilescu, la acea vreme comisar CNVM, i-am aruncat subtil că înţeleg că va trebui să jucăm partida celor patru dame, Alehin -Capablanca. Marele sforar , care se erija şi într-un foarte talentat şahist, nu auzise de această partida ceea ce m-a făcut să-i spun istoria şi să subliniez că la CNVM conduceau 4 femei, toate foste destoinice secretare, adică cele patru dame", a mai spus acesta, potrivit Stiripesurse.

"Hrebenciuc avea în 2012 o influenţă imensă în sistem. Mi-a dovedit-o încă de la prima întîlnire. L-a sunat pe Ciocea de la sif2 care, deşi cu o problema destul de gravă de sănătate în familie , a plecat în aceeaşi noapte de la Bacău şi s-a întîlnit a două zi în zori cu Predoiu la Bucureşti, aşa cum a primit instrucţiuni la telefon de la marele Boss. Apoi l-a sunat de faţă cu mine pe Fercala de la sif 3. Fercala i-a răspuns la telefon cu să trăiţi, m-am ridicat deja în picioare, răspunsul lui Fercala a fost din rărunchi, de l-au auzit cred, şi cei de la masă vecină. Lui Fercala i-a trasat sarcina să mă sprijine , începînd însă prin a-l laudă şi a-i propune să fie preşedinte la CNVM în locul lui Carmen Negoiţă, care era şi pedelista şi fosta nevasta a lui Liviu Negoiţă. Am aflat însă, mai tîrziu, că acel telefon a fost făcut teatral, special pentru impresionarea mea. După ce am plecat, l-a sunat înapoi pe Fercala spunîndu-i să mă termine, dacă poate. La fel, întîlnirea dintre Ciocea şi Predoiu a fost de fapt un plan de eliminarea a mea şi nu de susţinere, erau de acord cu Predoiu şi Dăianu, amîndoi habar nu aveau de bursă, dar nu mă mai voiau prin C.A.  la Sibex, şi nici în nicio funcţie executivă", relatează acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News