O tendinţă „grea“, cu o vechime de peste un secol şi jumătate, nu poate fi schimbată doar cu bunăvoinţă. Şi asta în cazul în care ar exista bunăvoinţă.

Adunările ad-hoc au fost fraudate de Vogoride, în Vechiul Regat alegerile se tranşau cu ajutorul bătăuşilor de partid (ca la Ştefăneşti), iar după Marea Unire majorităţile se câştigau în judeţele în care funcţiona legea marţială şi unde guvernul nu pierdea niciodată, pentru ca dictatura regală şi totalitarismul comunist să dea ultima lovitură votului transformându-l într-o farsă. Aşa că n-am avea de ce să ne mirăm că am ajuns aici. Doar că Ştefăneştii nu sunt decât vârful aisbergului.
 
Întâmplarea l-a adus la suprafaţă, dar sunt însă sute de alte localităţi în care, din 1990 încoace, votul se tranzacţionează, iar frauda – fie directă, prin bani sau produse, fie indirectă, prin presiune sau asistenţă socială condiţionată – dă rezultate.
 
Alegătorii nu pot vota în deplină libertate, căci nu li se asigură condiţii. Din contră, partidele preferă situaţia de fapt. E mult mai practic să cumperi decât să convingi. Constatând faptele, alegătorii nu fac decât să se adapteze.

Citiţi şi: „Meciul“ electoral de la Ştefăneşti se va rejuca