Crin Antonescu, vizitat de un senator PDL

Crin Antonescu, vizitat de un senator PDL

Preşedintele Senatului a avut, ieri, o vizită mai puţin obişnuită. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, s-a aflat pentru 15 minute în biroul lui Crin Antonescu.

Întrebat dacă a discutat cu senatorul democrat-liberal despre candidatura sa în sectorul 3, Crin Antonescu a subliniat că Rădulescu este membru PDL. ,,Dacă nu fac eu o confuzie, o faceţi dumneavoastră. Domnul senator Cristian Rădulescu este la PDL, pe cinstea mea că nu mă ocup de candidaturile PDL! Este pur şi simplu un coleg de Senat cu care am discutat câteva lucruri care ţin de activitatea din Senat,,.  "Am discutat chestiuni legate de agenda Senatului, respectiv a Camerelor reunite. Mai precis, programul care va trebui discutat între partidele parlamentare referitor la numirea membrilor Institutului Cultural Roman şi situaţia rezultata în urma declarării de către Curtea Constituţională a României ca neconstituţională a hotărârii Parlamentului referitoare la numirea membrilor în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române, situaţie care presupune reluarea negocierilor pe această temă", a declarat la rândul său Cristian Rădulescu.

Ne puteți urmări și pe Google News